Clujenii anunță hegemonia CFR-ului și „trimit săgeți” spre FCSB: „Noi petrecem, alții dorm că sunt supărați…Îi lăsăm pe ei să joace și poate săptămâna viitoare o să câștige, cât noi suntem în vacanță”

CFR Cluj a câștigat titlul de campioană a Ligii 1 Betano pentru a cincea oară în istoria clubului și pentru a doua oară consecutiv, după ce a învins, 1-0, pe Craiova. Cu o etapă înainte de finalul sezonului, ardelenii au cinci puncte avans față de FCSB, situată pe locul doi. Golul care a adus laurii de campioană a fost marcat de Culio (12 – penalty).

Euforci și descătușați după meci, clujenii au mărturisit că sunt siguri că este doar începutul unei perioade în care vor domina „sportul-rege” de la noi. De altfel, căpitanul Mario Camora, ajuns la al treilea campionat câștigat cu echipa din Gruia, spune că în mod expres a semnat un nou contract cu ceferiști pentru a mai aduna medalii de aur.

„Sunt fericit și mândru că am avut un stadion plin, a fost un ajutor enorm pentru noi. Am meritat campionatul și ne bucurăm că avem o vacanță liniștită. Am prelungit contractul încă trei ani și sper să mai câștig trei medalii de campion”, a spus Mario Camora, căpitan CFR Cluj.

Andrei Mureșan, fotbalist CFR Cluj, a completat: „Ne bucurăm enorm, este al doilea titlu consecutiv, am muncit mult și ne-am dorit să demonstrăm că suntem o echipă puternică. Sper ca și la anul să câștigăm încă un titlu. Nu se compară nimic cu sentimentul pe care-l ai când ridici cupa. Exceptând nașterea fiului meu, este cea mai fericită zi din viața mea”.

„Am trăit o seară minunată, sunt foare bucuros, am reușit o performanță uriașă. Uităm de toate durerile și neplăcerile din timpul sezonului când câștigăm un campionat, doar ne bucurăm, orice altceva dispare. Este cea mai frumoasă seară din viața mea. Înainte de meci am pus-o pe mama să mute frigiderul, să am loc să înrămez un nou tricou de campion”, a declarat și Cristi Manea.

Alexandru Păun a afirmat și el: „Nu mă gândeam niciodată că o să fiu campion doi ani la rând. Mă bucur că am făcut fericiți atâția oameni. Sper să petrecem până la prânz, este normal după o asemenea performanță. E foarte dulce gustul șampaniei când câștigi campionatul”.

Înțepături către FCSB:”Noi petrecem, ei dorm”

Printre râurile de șampanie au curs și câteva replici acide vizavi de rivalii din campionat. La „țintă” au fost luați cei de la FCSB, care sperau ca ardelenii să se încurce cu oltenii și astfel titlul să se joace etapa viitoare, ultima, la București. „Noi petrecem, alții dorm că sunt supărați…îl lasăm pe ei să joace, poate mai au șansa să câștige săptămâna viitoare, cât noi suntem în vacanță”, a anunțat ironic Camora.

Publicat: 13 05. 2019, 13:40
Actualizat: 13 05. 2019, 13:41