Clubul din Liga 1 care poate da lovitura pe banca tehnică! Cum arată lista de lux cu posibilii antrenori + cine are cele mai mari șanse să ocupe postul

Fotbaliștii Politehnicii Iași au intrat în vacanță, dar oficialii din Copou nu au liniște. Pe lângă problemele legate de lot sau de partea financiară, conducerea executivă a Iașiului este preocupată în aceste zile de găsirea unui nou antrenor, după ce Flavius Stoican a refuzat propunerea de a-și prelungi angajamentul.

Cum bugetul pentru sezonul viitor va fi redus, ieșenii nu-și permit luxul de a aduce un antrenor scump, în condițiile în care salariul viitorului tehnician nu va depăși, probabil, suma de 4.000 de euro lunar.

Astfel, două dintre variantele luate în calcul inițial, Cristiano Bergodi și Toni Conceicao, par tot mai puțin viabile.

După mai multe trieri, pe lista întocmită de conducerea Politehnicii au mai rămas Viorel Moldovan, Mihai Teja, Nicolae Dică, Leo Grozavu, Florin Motroc și Laurențiu Roșu.

Președintele Adrian Ambrosie și șeful Comitetului Director, Leonid Antohi, au discutat cu mai mulți tehnicieni de pe această listă, le-au prezentat care sunt condițiile, urmând ca în zilele următoare să fie luată o decizie finală.

Surse din club susțin că favorit să preia echipa din Copou ar fi Viorel Moldovan, tehnicianul care a readus Chindia Târgoviște în Liga I fiind pe placul mai multor conducători ieșeni. Oficialii Politehnicii au luat legătura și cu Mihai Teja, acesta din urmă fiind propus chiar de către Flavius Stoican. Nu sunt excluse definitiv nici alte piste cum ar fi Nicolae Dică, Leo Grozavu, Florin Motroc sau Laurențiu Roșu. Interesant este că pe lista inițială a propunerilor venite de la diverși impresari s-a aflat chiar și italianul Nicolo Napoli, cel care a dus Iașiul în premieră în Europa League, în urmă cu trei ani.

Trecut și el inițial în capul listei, Liviu Ciobotariu ar putea reintra în cărți doar dacă nu va da curs ofertei primite de la naționala Libanului. La conferința de presă susținută la Iași, după ultimul meci al sezonului, cu Poli Iași, Ciobi a lăsat să se înțeleagă că va lua în calcul o eventuală ofertă primită de la Iași: „Să nu spui niciodată niciodată. Dacă voi avea posibilitatea să antrenez din nou la Iași, cu mare plăcere. Am petrecut momente frumoase aici”.

Indiferent de numele noului tehnician, oficialii lui Poli vor să-i mențină în staff pe antrenorul secund Adrian Kerezsy și pe antrenorul cu portarii Benone Dohot.

 

Publicat: 02 06. 2019, 22:46
Actualizat: 02 06. 2019, 22:47