Ciobotariu: „Nu am făcut un joc reușit dar am câștigat, scopul scuză mijloacele”

Tehnicianul echipei CSMS Iași, Liviu Ciobotariu, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu CS Turnu Severin, scor 1-0, că elevii săi nu au făcut un joc reușit și a precizat că acest succes este „o gură mare de oxigen” pentru moralul jucătorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Aveam mare nevoie de aceste trei puncte. Este o gură mare de oxigen pentru noi și mă refer aici în primul rând la moralul jucătorilor. Știam că va fi un joc greu, cu o echipă bine organizată, dar mă bucur că jucătorii mei au crezut în victorie până la final și am reușit să obținem primul succes din acest campionat. Am reușit să cedăm ultimul loc. Păcat că l-am pierdut pe Petrovici, care a luat cartonaș roșu, și-a pierdut capul în euforia dată de înscrierea golului și a luat al doilea cartonaș galben. Sincer nu am făcut un joc reușit, dar am câștigat. Scopul scuză mijloacele”, a spus Ciobotariu.

Antrenorul formației CS Turnu Severin, Nicolo Napoli, consideră că echitabil ar fi fost un rezultat de egalitate. „Am făcut un meci bun, am avut ocazia să câștigăm. Nu am reușit să înscriem și în final am pierdut. Numai în prima repriză am avut trei ocazii clare de a marca. Așa este în fotbal, când nu dai gol pierzi. Dacă iau în calcul ocaziile avute cred că meritam să câștigăm, dar cel mai just ar fi fost un rezultat de egalitate. Lipsa de experiență a jucătorilor mei și-a pus amprenta pe rezultat. Nu e o problemă că nu am câștigat până acum, sunt 4-5 echipe aproape de noi și continuăm să luptăm”, a afirmat Napoli.

Formația CSMS Iași a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa CS Turnu Severin, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I, înregistrând astfel prima victorie din acest sezon. Unicul gol al partidei a fost înscris de Petrovici, în minutul 90.

Publicat: 30 09. 2012, 22:30
Actualizat: 30 09. 2012, 22:31