Cine câștigă alegerile LPF? Dinu Gheorghe: „Cine garantează mai muți bani din drepturile TV!”

Președintele grupării Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe, a declarat, miercuri, că, din punctul său de vedere, la președinția LPF ar trebui votat candidatul care garantează, prin semnarea în alb a unei demisii de onoare, că va aduce o anumită sumă de bani cluburilor.

„Eu știu pe cine să votez, dar Consiliul Director va decide și probabil că voi avea un mandat. Din punctul meu de vedere e simplu, primul criteriu e cine ne garantează că ne aduce o sumă de bani cel puțin la fel de mare ca în ultimii ani din drepturile TV. Asta e foarte important, deși mai sunt cluburi care folosesc bugete de la consiliile locale. Din punctul ăsta de vedere nu e o competiție corectă. De ce să se facă o comisie din președinți să negocieze pentru drepturile TV? Asta e treaba mea? E treaba președintelui ligii, nu e treaba mea. Și afară, dacă un președinte nou vine cu un program, spune ce susținere financiară are, cu ce sponsori vine, peste tot în lume asta e cel mai important. Pentru mine, deocamdată ăsta e primul criteriu și singurul deocamdată. Cine spune că aduce 35 de milioane să prezinite o demisie de onoare în alb și are un termen până la 1 martie. Dacă nu aduce banii, pleacă. Eu nu aș putea fi președinte la ligă? Dar eu nu pot aduce 30 de milioane, recunosc că nu pot. Să spunem că amândoi merită să fie președinte la ligă. Din punctul meu de vedere merită votat cel care îmi garantează că aduce o anumită sumă de bani. Asta e economia de piață, nu am vrut noi asta?„, a spus Gheorghe, la Dolce Sport.

Actualul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir și fostul președinte al FC Național, Gino Iorgulescu, sunt cei doi candidați pentru alegerile la șefia ligii, programate la 14 noiembrie.

Susținut de FC Ceahlăul, fostul președinte al FC Național Gino Iorgulescu și-a depus luni candidatura la președinția Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). Gino Iorgulescu a încercat și vineri să-și depună candidatura, însă actualul șef al ligii, Dumitru Dragomir, a precizat că, potrivit statutului, termenul limită pentru depunerea candidaturilor a expirat. Dragomir a declarat că se puteau depune candidaturi pentru președinția LPF cu 15 zile lucrătoare înaintea datei alegerilor, stabilită la 14 noiembrie, adică în 24 octombrie (joi).

Dumitru Dragomir și-a anunțat oficial, miercurea trecută, în cadrul ședinței Comitetului Executiv al Ligii Profesioniste de Fotbal, o nouă candidatură la președinția LPF, alegerile fiind programate în cadrul Adunării Generale din 14 noiembrie.

Dragomir a fost reales la 16 noiembrie 2009 în funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. El este președintele LPF din 1996, fiind reales în această funcție în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat tot pe Iorgulescu, și în noiembrie 2005.

Mediafax

Publicat: 30 10. 2013, 12:29
Actualizat: 30 10. 2013, 12:30