ANALIZĂ | „Performanță” vs. „bani”. Cinci motive pentru care CFR a învins FCSB în lupta la titlu 

CFR Cluj tranșează încă o dată în favoarea ei lupta cu FCSB pentru titlu. O hegemonie care a început în 2017, odată cu preluarea echipei clujene de către Nelu Varga. Noul proprietar este și singurul finanțator din fotbalul românesc care n-a pierdut niciun campionat în care s-a aflat la start.

CFR-ul lui Varga a cucerit 4 campionate și a ajuns de două ori în grupele Europa League. Dar care sunt motivele pentru care CFR este mai performantă decât FCSB?

Prosport s-a gândit la câteva dintre ele. Sunt diferențe majore de strategie și coordonare în cele două cluburi, iar acestea arată că reușita clujenilor a venit în mod logic, în acest sezon.

Cinci motive pentru care CFR a învins FCSB în lupta la titlu 

1. Obiectivul patronului

Ca în orice club, totul pleacă de la viziunea celui care îl conduce. Dacă analizăm discursurile celor doi finanțatori observăm ușor că obiectivul principal este diferit la CFR, față de FCSB. „Eu am respect față de performanță. Doar atunci când muncești și investești poți să faci performanță.

Bucuria de a fi campion are și foarte multe costuri”, a spus Varga, finanțatorul CFR-ului, în interviul exclusiv pe care l-a acordat în Prosport. Cel care investește în echipa campioană vorbește despre „performanță”, ceea ce nu se mai întâmplă la FCSB, unde Gigi Becali pune pe primul plan un alt obiectiv: „banii”.

„Pe mine nu mă interesează campionatul, ci banii din cupele europene”, a spus Becali, la Digisport. Așadar, putem concluziona că CFR a ieșit campioană, în primul rând, pentru că patronul și-a dorit asta mai mult. Strategia clujenilor s-a concentrat pe ideea de a câștiga titlul, în timp ce la FCSB strategia principală este de a produce profit, chiar dacă asta înseamnă vânzare de jucători și periclitarea performanței.

2. Implicarea patronului

În jurul patronului se învârte și a doua diferență importantă între cele două cluburi, care pare să fi ajutat CFR să tranșeze campionatul în favoarea ei. Vorbim despre implicarea lui Gigi Becali în alcătuirea echipei și în transferuri ca despre un lucru banal, uitând uneori că nu asta este normalitatea într-un club profesionist.

Desele schimbări în echipă, unele chiar pe parcursul primei reprize, interzicerea unor jucători precum Vukusic, scoaterea din echipă a altora sau poziționarea unor fotbaliști pe posturi care nu-i avantajează au afectat rezultatele celor de la FCSB.

În schimb, la CFR este de notorietate o singură implicare a finanțatorului în munca antrenorului, cea de la meciul cu Malmo, din primul mandat al lui Edward Iordănescu. Antrenorul a și plecat după acel eveniment. În plus, influența în alcătuirea lotului și numirea antrenorului pare mai mare în cazul lui Marian Copilu decât în cazul lui Mihai Stoica. Lipsa de implicare a lui Varga în strategia de transferuri și altcătuirea echipei este un alt detaliu cu care CFR a făcut diferența, în duelul cu FCSB.

3. Lot mai experimentat și mai numeros

Strategia principală a influențat și felul în care au fost alcătuite loturile celor două rivale la titlu. Lotul CFR-ului a fost creat cu costuri mai mari, pentru a face performanță și a fi competitiv în Liga 1 și cupele europene. Campioana are 29 de jucători cu experiență în lot, adică fără Gâdea sau Joca, puștii folosiți doar pentru regula under 21.

Jucători precum Chipciu, Latovlevici, Pereira, Luis Aurelio sau Ciobotariu au rămas de multe ori în afara lotului, în timp ce Golofca, Alex Ioniță, Petrila, Pașcanu sau Butean au fost împrumutați, pentru că nu erau considerați la nivelul colegilor. Asta îl costă pe Varga aproape 1 milion de euro pentru salarii în fiecare lună, dar oferă antrenorului mai multe variante de echipă.

În comparație, FCSB s-a bazat pe un lot cu doar 20 de jucători cu experiență la Liga 1. Octavian Popescu, Simion, Robert Ion, Niță, Perianu sau Istrate sunt mai degrabă puști cu care FCSB și-a asumat riscuri. Diferența s-a făcut când au apărut accidentările sau infectările cu Covid.

4. Antrenor cu renume vs. antrenor „de încercare”

CFR a făcut diferența în ultimii ani și la nivelul băncii tehnice. Clujenii au marșat pe ideea unui antrenor cu mare experiență, un antrenor cu nume și cu mare influență. Asta cu toate că acest gen de antrenor atrage după sine un salariu important, își dorește buget mare și nu acceptă să i se impună luarea anumitor decizii în cadrul lotului de jucători.

Așadar, toate atributele pe care nu și le-a dorit Gigi Becali de la antrenorii cu care a lucrat în ultima perioadă. Dan Petrescu sau Edward Iordănescu nu pot fi comparați cu Bogdan Vintilă sau Toni Petrea, iar acest detaliu a stat și el la baza titlurilor luate de CFR, în dauna FCSB-ului, în ultimii ani.

5. Mutările din iarnă

FCSB s-a impus clar în prima parte a campionatului, dar pierderile lui Dennis Man și Florinel Coman aveau să influențeze decisiv lupta pentru titlu. Pornind tot de la strategia patronului, FCSB a ales să se folosească de ce a avut în lot pentru a umple golurile din echipă.

În schimb, CFR a făcut mutări importante în iarnă, chiar dacă avea un lot numeros. Echipa lui Edi Iordănescu a avut în primul 11 de la Botoșani trei jucători aduși pentru finalul campionatului: Arlauskis, Sigurjonsson și Bordeianu. Astfel, clujenii nu au resimțit atât de puternic accidentările lui Bălgrădean, Cestor, Omrani sau Vinicius. Dar toate aceste decizii au fost asumate de cei doi finanțatori. Becali s-a ales cu milioanle din transferul lui Man, iar Varga s-a ales cu titlul și posibilitatea de a lua bani din Champions League și Europa League

Publicat: 21 05. 2021, 11:06