Chirilă sare la gâtul „câinilor”: „Cum își permit să spună că m-am autopropus la echipă când ei mi-au oferit contractul!? Nu vreau mai aud de Dinamo”

Spiritele s-au încins după victoria cu 2-1 a lui Dinamo în fața celor de la Concordia Chiajna. Antrenorul ilfovenilor, Ionuț Chirilă, a precizat după meci că nu se aștepta ca un club de anvergura lui Dinamo să tragă de timp pentru a-și apropia victoria, iar Ionuț Negoiță i-a răspuns că tehnicianul este probabil supărat pentru că nu a fost acceptat ca antrenor la Dinamo.


Chirilă spune că din contră, Negoiță și Anghelache, l-au chemat înaintea meciului cu U Cluj pentru a-i propune să preia echipa, Gigi Mulțescu urmând a fi demis indiferent de rezultatul partidei cu ardelenii. ProSport a prezentat pe larg la vremea respectivă evenimentele din „Ștefan cel Mare”.

„Cum își permit cei de la Dinamo să spună că mă autopropun la echipă după ce ei au fost cei care mi-au zis că sunt singurul care poate construi New Dinamo? Mi-au dat 24 de ore să decid dacă vin la Dinamo spunând că indiferent de meciul cu U Cluj, Mulțescu nu va mai fi antrenorul lui Dinamo. Am avut o înțelegere cu domnul Minea și nu am putut să plec de la Chiajna.
 

„Îi plătesc eu salariul lui Dinu, ca să plece de la Dinamo”
Am avut contractul semnat cu Dinamo pe vremea când Săvulescu și Borcea spuneau că nu mai au bani și vor să vin eu pentru că sunt singurul care poate construi o echipă. Cornel Dinu s-a pus în genunchi și s-a rugat de acționari să nu vin eu la club. Nu vreau să mai aud de Dinamo vreodată.

Dacă are onoare, Dinu ar trebui să plece de la Dianamo! Dacă stă pentru alea 45 de milioane pe care le câștigă, îi dau eu banii ăștia ca să plece„, a declarat Ionuț Chirilă la Sport.ro.

Chirilă l-a atacat și pe Cornel Dinu despre care spune că a fost cel care s-a opus cel mai mult venirii sale la Dinamo. Dinu a reacționat și el după afirmațiile făcute de antrenorul Chiajnei imediat după meciul din „Groapă”.

„Declarațiile domnului Chirilă sunt cel puțin aberante. Arbitrajul nu a influențat cu nimic rezultatul. Era de asteptat la el să aibă o asemenea atitudine. Din pacate, pentru alții, Chirilă pare un apropiat al lui Dinamo. Are momente destul de dese când ambiția de a ajunge antrenor la Dinamo îi întunecă minimum de rațiune.

Nu există punctaj la posesie, acolo unde poate că cei din Chiajna au avut o oarecare superioritate, capitol nesemnificativ pentru mine atâta timp cât Dinamo a avut raportul de ocazii de 7-5 și putea să conducă și mai clar decât cu 2-0.”, a explicat oficialul din Ștefan cel Mare, pentru ProSport.

Publicat: 31 10. 2013, 10:58
Actualizat: 31 10. 2013, 11:09