Chindia Târgoviște – FC U Craiova 1948 0-0. Ambele echipe fac încă un pas spre evitarea barajului

in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si FC U Craiova 1948, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata 12 martie 2022. © FOTO:Ionut Anghel/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Chindia Târgoviște a remizat pe teren propriu cu FC U Craiova 1948, într-un meci din prima etapă a play-out-ului Ligii 1. Cele două formații s-au anihilat reciproc, iar ocaziile cu adevărat importante pot fi numărate pe degetele de la o mână

Chindia și FC U Craiova iau câte o gură de oxigen, deoarece s-au îndepărtat cu încă un punct de locurile de baraj, ocupate în prezent de Dinamo și CS Mioveni.

Vezi AICI cele mai importante faze Live Video Online

Chindia Târgoviște – FC U Craiova 1948 0-0, Live Video Online

Min. 90: Final de meci

Min. 77: Centrare bună a lui Sidibe, Bălan reia cu capul pe lângă poartă

Min. 74: Daniel Florea preia foarte bine după o pasă a lui Butean și trage din careu, dar trimite slab și Popa reține

Min. 57: Baeten centrează periculos, Căbuz iese bine și reține

Min. 46: A început repriza a doua!

Min. 45: Final de primă repriză

Min. 40: Sila merge cu mingea la picior până la marginea careului și trage, dar șutul său e deviat în corner

Min. 34: Baeten centrează, iar Bauza vede galbenul după ce lovește mingea cu mâna

Min. 29: Roumpoulakou centrează, Huyghebaert respinge în corner, deși nu era presat

Min. 15: Bauza primește o centrare bună, dar se pierde și recentrează cu capul în loc să finalizeze

Min. 4: Baeten are o situație excelentă, Căbuz scoate în ultima clipă!

Min. 1: A început meciul!

Echipele de start

CHINDIA: Căbuz – Butean, Iacob (C), Pițian, Roumpoulakou – Sila, Dulca, Passaglia, Popadiuc – A. Șerban – Florea
REZERVE: D. Moldovan, Martac, Cherchez, Jipa, Atanase, Corbu, Kocic, C. Dinu, Celea
ANTRENOR: Emil Săndoi

FCU CRAIOVA: R. Popa – Negru, Kovacic, Diallo (C), Huyghebaert – Asamoah, Dr. Albu – Baeten, Bauza, Van Durmen – Cl. Bălan
REZERVE: Mogoșanu, Paramatti, Bușu, Blidar, Vl. Pop, C. Albu, Ondaan, Marquet, Sidibe
ANTRENOR: Nicolo Napoli

Stadion: Ilie Oană (Ploieşti)
Arbitru: Călin Iulian (Ştefăneşti) / A1: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti), A2: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea)


Deși ambele echipe se află la depărtare de câteva puncte de zona roșie, acestea pot pica oricând pe un loc de baraj.

FC U Craiova 1948 se află pe locul 6 în play-out, cu 17 puncte, cu două mai mult față de CS Mioveni, care a picat pe loc de baraj, cu 15 puncte.

Chindia stă ceva mai bine, cu 18 puncte, pe locul 5 din play-out, iar o victorie o va urca în clasament, pe locul 3, peste Sepsi și Rapid, ambele având câte 20 de puncte.

Publicat: 12 03. 2022, 19:10
Actualizat: 12 03. 2022, 22:18