Chindia, fără golgheter la meciul cu FC Voluntari. Ce șanse are echipa din Târgoviște să se califice în play-off-ul Ligii 1

Chindia, locul 9 în clasamentul Ligii 1, 36 de puncte după 28 de meciuri disputate, joacă astăzi, de la ora 17:30, cu FC Voluntari la Buzău, în penultima etapă a sezonului regular. Emil Săndoi nu se va putea baza pe Daniel Popa, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

Atacantul revenit vara trecută la Chindia, de la Dinamo, a marcat de șase ori în acest sezon și a contribuit de multe ori decisiv la parcursul peste așteptări al echipei care încheia stagiunea 2019-2020 a Ligii 1 pe ultimul loc.

”Știm că ne așteaptă o partidă grea. Ne gândim și că toate aceste puncte se vor înjumătăți. Cu excepția lui Popa, suspendat, nu avem alți accidentați sau indisponibili. Întâlnim o echipă care era în formă înaintea întreruperii campionatului, cu rezultate surprinzătoare în ultima vreme, trei victorii și o remiză. Obiectivul nostru este să câștigăm acest meci. Trebuie să scoatem cât mai multe puncte din cele două meciuri rămase din prima parte a campionatului, cu Voluntari și FC Argeș. Nu ne uităm la celelalte echipe, ne interesează doar ce facem noi”, a prefațat antrenorul Chindiei, Emil Săndoi, disputa de astăzi, programată la ora 17.30 în Crâng.

În tur a fost 2-0 pentru dâmbovițeni, la Voluntari, prin golurile marcate de Daniel Popa și Daniel Florea.

Cum poate ajunge Chindia în play-off-ul Ligii 1

Din ”lanterna roșie” a campionatului la finalul sezonului trecut, Chindia poate ajunge la masa bogaților pe finalul acestui sezon, respectiv în mini-campionatul primelor șase clasate, play-off-ul. Chiar dacă șansele sunt reduse, Neguț & co. pot prinde o poziție din care s-ar putea gândi inclusiv la cupele europene, în afara de bonusul substanțial care ar ajunge la Târgoviște din drepturi TV.

Ultimul loc din play-off are asigurați 2 milioane de euro, dublu față de cât a încasat Chindia în sezonul trecut, din postura de ultimă clasată.

Care sunt condițiile pentru ca echipa lui Săndoi să ajungă în play-off? Să câștige ambele meciuri rămase din sezonul regular, cu FC Voluntari și Campionii FC Argeș, iar în ultima etapă una dintre FC Botoșani și Academica Clinceni să nu câștige. Botoșani va juca la Voluntari, iar Clinceni pe terenul lui Dinamo, toate meciurile, inclusiv al Chindiei cu Argeș fiind programate vineri, de la ora 20:30.

Cele trei echipe se bat pentru două locuri de play-off, în condițiile în care FCSB, CFR Cluj, Craiova și Sepsi și-au asigurat deja calificarea în această fază a campionatului.

Publicat: 05 04. 2021, 11:14