Chilipir pentru Steaua! VIDEO | „Foarte greu găsești un astfel jucător în Liga 1!” De ce Becali se poate felicita pentru ultimul transfer

This browser does not support the video element.

Steaua a perfectat transferul lui Marian Pleașcă în cursul zilei de joi, iar fostul fundaș al Pandurilor va juca pentru vicecampioană cel puțin până la finalul sezonului, însă conform contractului înțelegerea ar putea fi prelungită pe încă doi ani.

  • Pleașcă a ajuns la Steaua din postură de jucător liber de contract, după ce și-a reziliat înțelegerea cu Pandurii Târgu Jiu în această iarnă

Tehnicianul Petre Grigoraș, care l-a antrenat pe Pleașcă în mai multe rânduri la Pandurii, se declară convins că Steaua a făcut o afacere excelentă și că fundașul îi va convinge pe conducătorii roș-albaștrilor să-l păstreze și din vară.

Intrat în direct la ProSport LIVE, Grigoraș a vorbit despre calitățile fundașului dreapta, precizând că singurul minus al acestuia e reprezentată de pregătirea fizică, problemă ce poate fi rezolvată însă în câteva săptămâni.

„Eu am vorbit zilele trecute cu el și ieri chiar m-a sunat să-mi spună că a semnat cu Steaua și chiar mi-a mulțumit. Eram surprins că nu-și găsise echipă până la ora actuală. M-a mirat foarte tare.

Eu îl cunosc foarte bine, pentru că l-am antrenat vreo patru ani. Singura lui problemă la Steaua e că nu a făcut o pregătire centralizată. Aici va avea puțin de tras, să revină

Dar foarte greu găsești un jucător puternic, cu viteză foarte bună și bun în duelurile unu contra unu. Are încredere, a căpătat experiență. Să ai forță, viteză și să gândești jocul ca fundaș dreapta reprezintă atuuri suficiente pentru Liga 1.

Sunt convins că atunci când se va pune la punct cu pregătirea fizică  se va impune și i se va prelungi și contractul din vară„, a declarat Petre Grigoraș la ProSport LIVE.

Publicat: 10 02. 2017, 10:38
Actualizat: 10 02. 2017, 10:39