„Chiar dacă jucăm cu CFR sau cu Real,** suntem greu de învins!”

Tehnicianul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a vorbit despre arbitrajul din meciul împotriva Stelei de aseară pe care campioana României la câștigat  cu 1-0. "Bursucul" consideră că "roș-albaștrii" nu au de ce să fie nemulțumiți de prestația lui Colțescu și spune că eventualele erori ale acestuia au fost pur întâmplătoare. Antrenorul campioanei susține că eliminarea lui Kapetanos nu a contat foarte mult și le transmite steliștilor că Unirea Urziceni e greu de bătut indiferent de circumstanțe.

 "Arbitrul nu a influențat în niciun fel meciul, a fost un arbitraj echilibrat. Acum au văzut că nu mai pot câștiga împotriva noastră și cer arbitrii străini. Să nu uităm că noi am câștigat cu arbitrii străini și eu nu am nimic împotriva lor. Dar dacă un arbitru conduce meciul așa cum a făcut-o Colțescu, atunci nu are rost. Chiar și noi am fost dezavanjați în meciul cu Steaua, câteva faulturi în preajma careului, dar asta este. Noi am câștigat de fiecare dată când am fost arbitrați corect. Mie mi se pare penibil să dăm vina pe arbitraj pentru că nu au putut să dea gol. Steaua joacă mai bine în "10", eu mă rugam să nu ia niciun stelist roșu.  Unirea nu e o echipă care să câștige ușor, dar suntem și greu de învins. Chiar dacă e Real Madrid sau CFR Cluj, suntem foarte greu de bătut.", a spus Dan Petrescu la Sport.ro.

Publicat: 17 08. 2009, 17:47
Actualizat: 17 08. 2009, 18:09