CFR-ul se pregătește de Ligă cu Panathinaikos

După ce o furtună i-a obligat să renunțe la amicalul de vineri cu austriecii de la Pasching, campionii vor juca azi, de la ora 19:00, cel mai tare meci al verii, cu Panathinaikos Atena.

Panathinaikos, cea mai iubită echipă din Elada, a avut un ultim sezon slab, pe care l-a încheiat pe locul 3, în spatele eternelor rivale Olympiakos și AEK Atena. Fosta echipă a lui Jose Peseiro, actualul tehnician al Rapidului, a avut însă noroc cu regulamentul care prevedea un baraj între echipele clasate pe locurile 2-5 pentru adjudecarea celui de-al doilea loc al Greciei în Liga Campionilor. Panathinaikos a câștigat detașat acest turneu de baraj și va juca în turul al doilea preliminar cu învingătoarea dintre Dinamo Tbilisi și Runavik. Succesul la potou nu l-a ajutat însă pe Jose Peseiro să-și păstreze slujba, portughezul fiind înlocuit cu olandezul Henk Ten Cate. N-au fost singurele mutări de la „Pao”, care i-a adus pe mijlocașii Lazaros Christodoulopoulos (PAOK Salonic) și Cleyton Silva (Larissa), dar și pe atacantul croat Ante Rukavina (Hajduk Split).

Vedetele grecilor sunt însă internaționalii Goumas, Papadopoulous, Salpingidis (foto), senegalezul N”Doye și italo-argentinianul Romero.

Publicat: 12 07. 2008, 20:57
Actualizat: 13 07. 2008, 01:46