CFR-ul n-a mai bătut Steaua de pe vremea lui Dorinel!

CFR a câștigat șapte trofee în ultimii trei ani, dar nu a mai
învins Steaua din turul ediției 2005-2006, când Dorinel Munteanu
era antrenor-jucător. Oli nu stă la fel de bine, are un eșec (0-2
cu Poli) și o victorie (2-1 cu Steaua) la Cluj.

Olăroiu își joacă cartea de Europa League înaintea finalei Cupei
României cu Dinamo tocmai la Cluj, teren pe care doar Steaua mai
are bilanț pozitiv dintre granzi, odată cu promovarea ardelenilor
din 2004. Două victorii și trei remize este palmaresul
roș-albaștrilor contra CFR-ului, care n-a învins Steaua decât o
singură dată, cu Dorinel antrenor în 2005.

Minteuan și Panin erau atunci în lotul „ceferiștilor”, ambii
titulari în victoria în fața lui Protasov. Actualul antrenor al
ardelenilor cere acum echipei o victorie contra Stelei ca reparație
morală față de fani pentru sezonul dezastruos. „Sper ca sâmbătă să
câștigăm contra Stelei, fiindcă este ultimul joc acasă și îmi
doresc din tot sufletul să învingem. Avem nevoie însă și de
suportul fanilor”, face apel Minteuan.

6 jocuri
s-au disputat la Cluj după 2004 între CFR și Steaua:
clujenii au câștigat o dată, steliștii de două ori, iar trei
meciuri au fost la egalitate, golaverajul fiind 6-4 în favoarea
bucureștenilor

Publicat: 19 05. 2011, 08:24
Actualizat: 19 05. 2011, 08:25