CFR și „U” întăresc Voința Sibiu** VEZI ce clujeni au semnat cu trupa lui Pelici

După ce au reușit surpriza în prima etapă și au remizat cu
Steaua, cei de la Voința Sibiu au dat din nou lovitura pe piața
transferurilor, reușind să împrumute pentru un an câte un jucător
de la „U”, respectiv CFR Cluj.

Sergiu Buș și Eduard Nicola au fost împrumutați astăzi la Voința
Sibiu, ambii urmând să evolueze la formația de pe Cibin în acest
sezon.

„Am reușit să îi împrumutăm pe Sergiu Buș și Eduard Nicola pentru
câte un an. Nu avem de plătit nicio sumă pentru împrumuturile lor”,
a declarat Ioan Hămbășan, finanțatorul Voinței Sibiu.

Miclea și Maghici, în stand-by

Alți doi jucători care s-ar putea alătura lotului Voinței sunt
Romulus Miclea și Casian Maghici, transferurile celor doi fiind
însă incerte pentru moment.

„Miclea și Maghici mai sunt încă în vizorul nostru, dar nu s-a
definitivat încă nimic. Pentru moment, sunt mulțumit că am reușit
să îi aducem pe Buș și Nicola. Nu ne-am întins, am încercat să
găsim ce ne putem permite”, a mai spus Hămbășan.

Bar, Coman și Miron așteaptă dreptul de joc

În altă ordine de idei, cei de la Voința nu au reușit încă să
rezolve problemele pe care le au cu legitimarea fotbaliștilor Bar,
Coman și Miron.

„Bar, Coman și Miron nu au fost încă legitimați, la primii doi
așteptăm să se rezolve ligitiul cu Brăneștiul, iar la Miron
așteptăm o decizie a federației”, a încheiat finanțatorul
Voinței.

Articol scris de Mihai Cinpoeru

Publicat: 28 07. 2011, 17:09
Actualizat: 28 07. 2011, 17:11