CFR nu iartă nimic în amicale! Cât s-a terminat meciul cu Ludogoreț + primul „11” al lui Conceicao

CFR Cluj a câștigat și al doilea amical al stagiului de pregătire din Antalya. Ardelenii au trecut cu 2-0 de Ludogoreț, prin golurile lui Adam Lang, minutul 17, și George Ganea, minutul 87. În primul meci, liderul Ligii 1 Betano trecuse de FC Zurich cu 2-1.

Antonio Conceicao a trimis în primul „11” cei mai buni fotbaliști. A jucat într-un 4-3-3, cu următoarea formulă: Jesus – Manea, Lang, Vinicius, Camora – Djokovic, Ioniță, Bordeianu – Deac, Țucudean, Omrani. În a doua repriză antrenorul a efectuat mai multe schimbări, dar echipa a fost la fel de solidă și a continuat să atace. De altfel, autorul golului secund, Ganea, a venit de pe bancă. El fusese introdus în teren în minutul 82.

La Ludogoreț, Cosmin Moți, Adi Popa și  Claudiu Keșeru au fost titulari, dar au fost înlocuiți în partea secundă. Dragoș Grigore a fost introdus la pauză, chiar în locul lui Moți.

În următorul meci al pregătirii, ardelenii vor întâlni, pe 25 ianuarie, formația slovacă AS Trencin. CFR va debuta în campionatul intern pe 2 februarie, când este programat duelul de pe teren propriu cu FC Hermannstadt.

 

Publicat: 22 01. 2019, 19:26
Actualizat: 22 01. 2019, 20:07