CFR n-a redus încă salariile, cu toate că are pierderi uriașe: „Cred că putem ajunge la o înțelegere”

Criza provocată de pandemie cu care se confruntă planeta se resimte deja și în fotbalul mondial.

Cluburi ca Lyon sau FC Sion au fost printre primele cu nume importante care au redus salariile sau au dat jucători afară. În ultimele zile, giganți ca Real Madrid, Juventus sau Barcelona au anunțat măsuri similare privind salariile superstarurilor din echipă. Și în România se merge pe aceeași linie, Gigi Becali fiind printre primii care au anunțat reduceri salariale în rândul jucătorilor, cel puțin pentru perioada în care activitatea fotbalistică este suspendată.

Campioana CFR nu a luat încă o asemenea decizie, cu toate că fondul de salarii al clujenilor este cel mai mare din Liga 1, aproximativ 500.000 de euro fiind alocați lunar doar pentru plata fotbaliștilor și a staff-ului.

Se pare că jucătorii ar înțelege dacă clubul le va reduce salariile în această perioadă. Adrian Păun se așteaptă la o astfel de decizie. „Încă nu s-a discutat, dar cred că putem ajunge la o înțelegere. Sunt deschis dacă într-adevăr mi se face o astfel de propunere”, a spus mijlocașul CFR-ului.

 

Publicat: 30 03. 2020, 17:14