CFR joacă 11 meciuri în 40 de zile!** Trei sunt contra lui Dinamo!

Fotbaliștii din Gruia și Mandorlini sunt siguri că pot să treacă
cu brio peste această perioadă de foc.

Printre adversari se numără Dinamo (o dată în campionat, de două
ori în Cupa României), Rapid și Poli Timișoara. Chiar dacă
programul pare infernal jucătorii lui Mandorlini nu sunt deloc
speriați. „Știm că ne așteaptă meciuri foarte grele, dar nu ne
sperie acest lucru. Putem face față. Pentru început vrem să
învingem Oțelul, după care urmează Dinamo pe care vrem să o batem
de trei ori. Nu ne mai permitem să pierdem puncte cu nicio echipă
indiferent de numele ei”, a spus încrezător Traore.

Aflat la echipa națională, Ciprian Deac este și el optimist că
CFR va face față acestei perioade de foc. „Ne punem mari speranțe
în primul meci cu Dinamo și sunt sigur că o să ieșim cu bine din
această perioadă, dar să-ți mai spun ceva. Important este să
rămânem pe primul loc la finalul campionatul, nu să facem un anumit
număr de puncte în x etape cu y echipe”, a mărturisit
mijlocașul.

Mandorlini mizează pe
criticile lui Paszkany
La finalul întâlnirii
cu Steaua, Arpad Paszkany nu i-a menajat deloc pe jucătorii
CFR-ului, iar Andrea Mandorlini tocmai pe acest lucru mizează în
următoarele partide. „Sper că vorbele domnului Paszkany au fost
auzite de toți jucătorii și acest lucru să-i motiveze în
următoarele meciuri. Aștept mai mult de la ei. Trebuie să luăm
foarte în serios Oțelul, este o echipă periculoasă. Uitați-vă la
rezultatele lor din ultima vreme, o formație solidă”, a comentat
tehnicianul italian după antrenamentul de ieri.

„La noi nu sunt obiective principale și obiective secundare.
Cupa României este un trofeu la fel de important ca titlul în Liga
I”, Arpad Paszkany, patron CFR Cluj

„Avem un lot bun, valoros, trebuie să ieșim cu bine din această
serie de foc și să cucerim un nou event”, Iuliu Mureșan, președinte
CFR Cluj

Programul
CFR-ului

Data Competiția Adversar

07.03 Liga 1, et. 20 Oțelul (d)

13.03 Liga 1, et. 21 Dinamo (a)

17.03 Liga 1, et. 22 Mediaș (d)

20.03 Liga 1, et. 23 Pandurii (a)

23-25.03 Cupa, semifinale Dinamo (d)

27.03 Liga 1, et. 24 FC Brașov (d)

03.04 Liga 1, et. 25 Bistrița (a)

07.04 Liga 1, et. 26 Poli Iași (d)

10.04 Liga 1, et. 27 Rapid (a)

13-15.04 Cupa, semifinale Dinamo (a)

17.04 Liga 1, et. 28 FC Timișoara (d)

Publicat: 03 03. 2010, 11:39
Actualizat: 03 03. 2010, 11:51