CFR e în moarte clinică, Viitorul nu e prea roz pentru Andone:** „Am făcut cel mai slab meci din acest an! E greu să ne mai gândim la titlu”

Criza la CFR Cluj se adâncește, după ce „feroviarii” au pierdut și meciul cu Viitorul Constanța, scor 0-1. Campioana României rămâne la 12 puncte de liderul Steaua, însă diferența s-ar putea mări dacă jucătorii lui Reghecampf vor scoate măcar un egal cu Pandurii.

Ioan Andone spune că Viitorul a meritat acest succes, însă dă vina pe accidentări pentru sezonul dezastruos din campionat. Antrenorul CFR-ului speră să-și trezească jucătorii până marți, când CFR Cluj va întâlni Galata, în grupele Ligii Campionilor.

„Am făcut greșeli mari în apărare, greșeli colective. Am ratat foarte mult, ultima pasă nu a funcționat. Au o echipă tânără, foarte frumoasă și puteau să facă și 2-0. Victoria lor e meritată pentru că au știut să profite de greșelile noastre. În 11 contra 10 am jucat mai prost decât 11 la 11. A fost cel mai slab meci din acest campionat făcut de noi, mai ales că e prima înfrângere pe teren propriu.

Sper ca fundașii să-și revină până marți. Am avut toate garanțiile că Sougou este sănătos, e o piesă importantă pentru noi, ne poate decide de unul singur un meci. E greu să ne gândim la titlu, acum trebuie să ne gândim la cupele europene și Cupa României. Lotul a fost construit pentru a juca în cele trei competiții, dar am avut neșansă multă la accidentări.

Trebuie să treacă această noapte și să analizez ce vom face cu Galata, pentru că avem nevoie să strângem puncte pentru fotbalul românesc”, a declarat Ioan Andone la DolceSport.

Publicat: 18 10. 2012, 21:49
Actualizat: 18 10. 2012, 21:52