CFR, decizie surprinzătoare. Sebastian Mailat, trimis la o echipă „sub standarde”

Felicitată de multe voci din fotbalul românesc pentru lotul foarte bun calitativ și cantitativ pe care-l are, CFR Cluj e gata să ia o decizie surprinzătoare în ceea ce-l privește pe Sebastian Mailat, mijlocașul ofensiv de 21 de ani văzut drept o mare speranță a clujenilor.

O echipă experimentată, rigidă, care nu are timp de experimente, CFR i-a oferit puține șanse lui Mailat în acest sezon, motivul fiind reprezentat de aglomerația din linia ofensivă a trupei lui Toni Conceicao. Dar jucătorul venit de la Timișoara vrea mai mult și, conform fanatik.ro, în a doua parte a acestui sezon va juca în play-out, la Dunărea Călărași.

Cum s-a ajuns aici? Alexa îl cunoaște pe Mailat din perioada în care antrena la Timișoara și l-a văzut la câteva antrenamente ale juniorilor, iar Mailat crede că ar fi mai bine pentru el să meargă la o echipă la care să prindă mai multe meciuri, ocazie pe care CFR nu i-o poate oferi. Mai important, echipa lui Dan Alexa s-a arătat dispusă să plătească în totalitate salariul de 7.000 de euro al fotbalistului de 21 de ani, fapt care a fost pe placul celor din conducerea CFR-ului.

Astfel, Mailat va abandona lupta la titlu și va merge în play-out pentru a aduna cât mai multe meciuri în picioare și a se întoarce mai puternic și mai experimentat la vară, când are de gând să dea asaltul pentru impunerea în primul 11 al campioanei Ligii 1 Betano.

Capabil să joace în ambele părți ale terenului, Mailat, care e cotat la 650.000 de euro, a ajuns în Gruia în noiembrie 2017, după un litigiu cu ACS Poli Timișoara. De atunci a strâns 29 de meciuri, 1.121 de minute, două goluri și două pase decisive în tricoul ardelenilor.
 

Publicat: 05 01. 2019, 15:03
Actualizat: 05 01. 2019, 15:08