CFR Cluj pune mâna pe Țucudean! Atacantul și-a manifestat intenția de a pleca în Gruia

Viitorul l-ar putea ceda pe George Țucudean în prima perioadă de transferuri, după ce s-a vorbit despre un interes din partea lui CFR Cluj. La conferința de presă premergătoare meciului dintre CS U Craiova și Viitorul, atacantul s-a arătat dispus să plece în cazul în care Gică Hagi va primi o ofertă bună pentru el.

Țucudean a fost „reinventat” de Hagi la Viitoru, acolo unde atacantul a câștigat titlul și a devenit unul dintre principalii marcatori ai echipei. Acum, atacantul a atras privirile și a intrat în vizorul CFR-ului.

Atacantul nu s-a ascuns și a recunoscut că ar fi interesat de o posibilă mutare: „Nu mă afectează în niciun fel interesul lui CFR Cluj. Mă bucur că cei de la CFR sunt interesați de mine. Un merit important îl am și eu că am muncit, anul acesta a fost unul bun pentru mine. În momentul de față sunt sub contract cu Viitorul, nu vorbesc mai multe, îmi fac treaba aici și dacă vine o ofertă care să fie bună pentru mine și pentru club, cine știe. Poate o să îmi dea drumul să plec”, a declarat Țucudean la conferința de presă. 

Publicat: 30 11. 2017, 14:27
Actualizat: 30 11. 2017, 14:28