CFR Cluj, prima reacție după ce Universitatea Craiova a cerut să câștige meciul cu Astra la „masa verde”. „Fotbalul se joacă pe teren și nu la comisii!”

Marius Bilașco, oficialul celor de la CFR Cluj, a oferit o primă reacție după ce Universitatea Craiova a cerut să câștige meciul cu Astra Giurgiu la „masa verde”, toate acestea după ce la formația antrenată de Bogadn Andone au apărut mai multe cazuri de COVID-19.

Oficialul campioanei României a vorbit și despre meciul pe care CFR Cluj îl joacă pe „Arena Națională” cu FCSB, în etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1, iar acesta se teme ca ardelenii să nu se încurce în fața unei echipe din care fac parte mai mulți juniori.

Prima reacție a CFR-ului după ce Universitatea Craiova a cerut să câștige meciul cu Astra Giurgiu la „masa verde”

„Atmosfera este tristă, drumul spre stadion este trist. Nu știu dacă este un avantaj că nu joacă Coman, Tănase și Man. Eu văd o partidă grea, cu încărcătură. Pentru noi este un meci cu o miză imensă. Poți să ai cel mai slab adversar în față, dacă miza este mare atunci este greu.

Noi încercăm să obținem maxim de la fiecare partidă. Noi trebuie să jucăm meciurile pe teren și să facem tot ce depinde de noi pentru ca la final să câștigăm. Încercăm să ne concentrăm la meciul nostru și să nu ne uitam la ce se întâmplă în partea cealaltă. Fotbalul se joacă pe teren și nu la comisii. Situația asta ne depășește.

Drumul spre titlu este greu, dar noi ne-am dorit ca sezonul să se termine pe teren. Mai sunt două meciuri și ne putem bucura la final dacă o să obținem maximul. 

Starea de sănătate a celor infectați este bună, iar în scurt timp vor putea relua pregătirea. Asta este o veste bună pentru că nu există probleme mari de sănătate”, a spus Marius Bilașco la Digi Sport Special.

Publicat: 31 07. 2020, 20:46