CFR Cluj, la ora lămuririlor! Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, Giedrius Arlauskis, Alin Minteuan și de ce lipsește Marian Copilu de la club

CFR Cluj a emis un comunicat de presă în care dorește să lămurească anumie lucruri legate de antrenorul Dan Petrescu, fostul antrenor Alin Minteuan, portarul Giedrius Arlauskis și președintele Marian Copilu.

În ceea ce îl privește pe Dan Petrescu, reprezentanții clubului din Gruia au ținut să precizeze că antrenorul va rămâne pe banca CFR-ului până la finalul contractului.

„Dan Petrescu este și va fi antrenorul echipei CFR 1907 Cluj pentru încă minimum 2 ani de zile. În această perioadă grea a fost alături de conducerea clubului și a colaborat cu ea pentru bunul mers al echipei noastre, așa cum a făcut-o mereu de când este la CFR. Singurul lucru pe care Dan Petrescu l-a «confiscat» în România în ultimii ani este performanța”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a clubului.

CFR Cluj asigură: Alin Minteuan își va primi toți banii

Clujenii asigură că Alin Minteuan își va primi toate drepturile salariale până la finalul contractului ce expiră în vara acestui an, după ce antrenorul a acuzat clubul că îi datorează niște restanțe financiare.

„Clubul CFR 1907 Cluj va respecta și aprecia așa cum a făcut-o și până acum orice fost jucător, antrenor sau conducător care a fost alături de club în momentele frumoase, dar și în momentele grele. În această perioadă dificilă pe care clubul nostru și întreg fotbalul românesc o traversează, noi am încercat să rămânem uniți. În astfel de momente grele se văd caracterele puternice.

Amintim faptul că mereu am avut deschidere către foștii jucători și i-am cooptat în cadrul clubului nostru fie la echipa mare, echipa secundă sau centrul de copii și juniori. Cristi Panin, Bogdan Mara, Cosmin Tilincă, Cosmin Văsie, Alin Cazan și Nuno Claro sunt doar câteva dintre persoanele care în trecut au îmbrăcat cu mândrie tricoul “alb-vișiniu” din postura de jucători, iar acum activează în cadrul clubului pe alte funcții.

Clubul CFR 1907 Cluj își va respecta toate obligațiile față de antrenorul Alin Minteuan până în ultima zi a contractului său”, susțin clujenii.

Giedrius Arlauskis va reveni la Cluj

Portarul campioanei CFR Cluj nu a revenit încă în România, dar acesta o va face, potrivit clujenilor, imediat ce restricțiile îi vor permite. Ardelenii l-au transferat pe Cristian Bălgrădean de la FCSB, iar ideea plecării lituanianului în Arabia Saudită a fost întărită în presă în ultima perioadă. Totuși, clujenii dau de înțeles că portarul va rămâne la CFR până la finalul acestui sezon.

„Giedrius Arlauskis, portarul echipei noastre, se află sub contract cu CFR 1907 Cluj până la finalul acestui sezon, iar după ridicarea restricțiilor de călătorie se va alătura lotului pregătit de Dan Petrescu și ne va ajuta în atingerea obiectivelor noastre. Arla a pus umărul la câștigarea trofeelor din ultimii ani și la parcusul de excepție din Europa, fiind ales portarul grupelor din acest sezon. În toată această perioadă a fost un adevărat profesionist și avem toată convingerea că va da dovadă de același profesionalism și în continuare”, se arată în comunicatul clujenilor.

Marian Copilu are probleme personale

S-a discutat în presă și despre plecarea președintelui Marian Copilu, care ar fi dispărut din anturajul echipei CFR Cluj. Clubul a ținut să precizeze că acesta are niște probleme personale.

„Marian Copilu face parte în continuare din familia noastră, chiar dacă nu se află fizic la Cluj-Napoca. În aceste momente trece prin niște probleme personale, dar după ce le va depăși, iar starea de urgență îi va permite deplasarea fără restricții între orașe, ni se va alătura la Cluj-Napoca”, lămuresc clujenii, în comunicat.

Publicat: 08 05. 2020, 14:44
Actualizat: 08 05. 2020, 14:50