CFR Cluj, fără victorie în acest an! Paulo Sergio:** „Îmi cer scuze tuturor!” Rui Pedro, pus la zid: ‘Nu poți să faci așa ceva’

CFR Cluj a pierdut și în fața Pandurilor, scor 2-3, și rămâne fără victorie în acest an. Paulo Sergio a ținut în primul rând să-și ceară scuze pentru cum a arătat campioana României în această seară.

Antrenorul CFR-ului dă însă și vina pe ghinion. Portughezul a acuzat off-side la primul gol al Pandurilor, iar situația s-a complicat după ce Rui Pedro a fost eliminat după două „galbene”, unul pentru proteste, celălalt pentru cartonașul galben.

„Înainte de toate, cred că este pentru prima dată în viața când îmi vine să spun asta, dar îmi cer scuze tuturor pentru impresia pe care am lăsat-o în acest meci. Despre meci n-am ce zice. A fost o greșeală a arbitrului. Matulevicius n-a atins mingea, dar l-a încurcat pe arbitru. Încet-încet ne-am revenit, am jucat mai bine în repriza a doua. Am reușit să egalăm și ne gândeam că vom câștiga, dar ce s-a întâmplat după aceea…nu îmi critic jucătorii în public, dar așa ceva nu se face, n-ai cum să iei acolo cartonașul roșu”, a declarat Paulo Sergio la DigiSport.

Publicat: 12 04. 2013, 23:57
Actualizat: 12 04. 2013, 23:58