CFR Cluj continuă campania de achiziții. Iuliu Mureșan a anunțat în direct la TV ultima țintă a campioanei: „Trebuie să acoperim acel post”

Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a anunțat că echipa campionă mai intenționează să transfere doi jucători, printre care o extremă dreaptă. Mureșan e impresionat de evoluțiile lui Sebastian Mailat din flancul stâng, motiv pentru care vrea un jucător de același profil, care să joace în partea opusă.

„E nevoie să mai aduce unul sau doi jucători. Nu avem ținte din România, de afară avem ceva. Toni a zis că ne-ar trebui un mijlocaș ofensiv, dar avem în lot astfel de jucători: Ioniță, Deac. Trebuie să acoperim postul de extremă dreaptă, pentru că în stânga joacă foarte bine Mailat. Căutăm un jucător cu viteză, care centrează foarte bine”, a spus Iuliu Mureșan, pentru Digi Sport.

CFR Cluj i-a mai transferat până acum pe Adam Lang, Andrei Radu, Giuseppe De Luca, Mate Males și Robert Ndip Tambe. Cristi Manea a fost de asemenea împrumutat pentru un încă un sezon de Apollon Limassol la campioana României. Ardelenii sunt acoperiți în flancurile compartimentului defensiv, cu Andrei Radu și Camora în stânga, respectiv Peteleu și Manea în partea dreaptă. Cum Boli a plecat în China, Toni Conceicao îi mai are la dispoziție doar pe Andrei Mureșan, Paulo Vinicius și nou-venitul Adam Lang pentru cele două posturi din centrul apărării.

 

Publicat: 06 08. 2018, 14:21
Actualizat: 06 08. 2018, 14:22