Cei mai buni dintre cei buni, în Liga 1

Pe baza datelor statistice furnizate de firma italiană Panini Digital, care monitorizează pentru ProSport partidele Ligii I, analizăm astăzi punctele forte și cele slabe ale celor cinci echipe care se bat pentru titlul de campioană. Dinamo, Urziceni, Timișoara, Steaua și CFR Cluj ocupă, în această ordine, primele cinci poziții în Liga I. Fiecare deține atuuri și slăbiciuni specifice, această clasare fiind o rezultantă directă a stilului de joc, problemelor și virtuților fotbaliștilor care compun echipele de mai sus. Spre exemplu, parcurgând topurile din aceste pagini aflăm că Steaua are, fără doar și poate, nevoie de un mijlocaș coordonator, chiar înaintea unui atacant de valoare. Apoi, Clujul n-ar trebui nici în ruptul capului să se despartă de un fotbalist cum este Culio, iar dacă vrei să bați Urziceniul este evident că trebuie să-ți păzești flancurile și să blochezi acolo construcția încă de la fundașii laterali ai lui Dan Petrescu.

 

7 goluri au marcat atât Gigel Bucur (FC Timișoara), cât și Marius Onofraș (Unirea Urziceni), cei doi fiind liderii golgeterilor primelor cinci echipe clasate în Liga I

 

Publicat: 11 12. 2008, 09:06
Actualizat: 11 12. 2008, 09:09