Cea mai mare dorință a lui Mihalcea la Târgoviște: “Echipa să nu mai ajungă în situația din finalul sezonului trecut.” Chindia a anunțat deja cinci transferuri înainte de startul cantonamentului de la Brașov

Chindia Târgoviște a intrat de ieri, 21 iunie, în cantonament centralizat la Brașov, unde va rămâne până în data de 2 iulie.

Sub comanda antrenorului Adrian Mihalcea, venit la Târgoviște la începutul acestei luni, de la divizionara secundă Unirea Slobozia, se află 24 de jucători, urmând ca de la finalul săptămânii viitoare să semneze și Andreas Mihaiu, deocamdată sub contract cu Dinamo.

Chindia a anunțat trei noi achiziții în ziua în care a început cantonamentul de la Brașov

Și la Mihaiu, ca și în alte două cazuri, Neguț și Dumitrașcu, este vorba de reveniri în tricoul Chindiei. Primul s-a aflat în lotul cu care echipa din Târgoviște a revenit în 2019 în Liga 1, în timp ce Neguț a jucat din ianuarie la CFR Cluj, încoronându-se campion al României.

În sfârșit, Dumitrașcu se întoarce la Chindia după un sezon nu foarte reușit la Campionii FC Argeș.

Chindia a anunțat ieri alte trei mutări: Constantin Dima, fundaș, 22 de ani, ultima dată la UTA Arad, Deian Boldor, fundaș, 27 ani, ex – Argeș, și Robert Riza, 23 ani, ex Astra.

Adrian Mihalcea mai așteaptă jucători la Chindia

Noul antrenor al Chindiei a vorbit, într-un interviu pentru canalele oficiale ale clubului, despre planurile sale la Târgoviște și despre politica de transferuri.

Fostul dinamovist spune că mai așteaptă câțiva jucători buni și că obiectivul său este menținerea în Liga 1 fără emoțiile pe care Chindia și fanii săi le-au trăit în mai, la barajul cu Chiajna câștigat la lovituri de departajare: „Am avut o săptămână în care băieții s-au pregătit bine. Am trasat câteva idei pe care ne vom baza în acest campionat. Îmi doresc să punem la punct toată strategia. Perioada este foarte scurtă, avem doar patru săptămâni până la debutul noului sezon. Avem nevoie să urgentăm aceste lucruri. Sunt bucuros că oamenii de aici au avut încredere în mine și sper să facem o treabă bună la Chindia. Au venit câțiva jucători noi, suntem în discuții și cu alții, cu experiență la nivelul Ligii 1, lotul va fi întărit, cu siguranță. Vreau să le promit suporterilor că vom face tot ce ne stă în putință ca echipa să nu mai ajungă în situația din finalul sezonului trecut. Îmi doresc să repetăm performanța din campionatul 2020-2021, când echipa a fost aproape de play-off.”

Sâmbătă, primul amical pentru Chindia

Chindia va susține sâmbătă, de la ora 11:30, la Tărlungeni, primul joc amical din pauza competițională, cu CS Mioveni.

La finalul stagiului centralizat de la munte va avea loc testul cu Farul, pe 2 iulie, chiar în ultima zi a pregătirilor. Există discuții pentru un joc cu Petrolul Ploiești, cu o săptămână înaintea startului noului sezon al Ligii 1, însă o decizie va fi luată după stabilirea țintarului.

Lotul Chindiei din cantonamentul montan:

Cătălin Căbuz, Dinu Moldovan, Andres Brânzea, Tiberiu Căpușă, Cornel Dinu, Daniel Celea, Constantin Dima, Deian Boldor, Adrian Ioniță, Denis Dumitrașcu, Robert Riza, Daniel Neguț, Doru Popadiuc, Marco Dulca, Modestas Vorobjovas, Juan Passaglia, Nasser Chamed, Andrei Șerban, Alexandru Jipa, Cosmin Atanase, Cristian Cherchez, Alex Petre, Iulian Zamfir, Robert Nanciu.

Foto și video: Chindia Târgoviște

Publicat: 22 06. 2022, 14:19
Actualizat: 22 06. 2022, 14:20