Ce nu s-a văzut la TV! Imagini inedite de la vestiare după Craiova – CFR! Ce au lăsat cele două echipe în urmă + Ce fotbaliști au rămas peste „program” | EXCLUSIV VIDEO

CFR Cluj a câștigat al treilea titlu consecutiv în Liga 1, după victoria de aseară de la Craiova, scor 3-1, într-un meci în care oltenii au deschis scorul prin Dan Nistor.

Unde televiziunile n-au avut acces, au avut în schimb reporterii ProSport prezenți la meci. Vestiarele, locul unde cei doi antrenori au pus la punct fiecare detaliu pentru mare finală a campionatului, au fost vizitate la finalul partidei de echipa ProSport.

În bucuria nebună creată după câștigarea celui de-al șaselea titlu din istorie, jucătorii și staff-ul lui CFR Cluj au uitat să mai strângă mizeria după ei și au lăsat dezastru în vestiar.

Imagini VIDEO din vestiarul lui CFR Cluj

Oltenii sunt exemplul pozitiv

De partea cealaltă, elevii italianului Cristiano Bergodi au lăsat vestiarul aranjat, curat, deși suferința din vestiar după titlul ratat a fost extrem de mare.

Lacrimile de supărare însă nu au influențat în vreun fel modul în care jucătorii oltenilor au lăsat vestiarul.

Imagini VIDEO din vestiarul oltenilor

Patru jucători au rămas peste „program”!

Nu toți jucătorii au reușit să părăsească repede arena „Ion Oblemenco”! Dan Nistor, Ștefan Vlădoiu, Alexandru Chipciu și Ciprian Deac au rămas la testul antidoping mai bine de o oră după ce autocarele celor două echipe au plecat. Aceștia au fost luați cu mașinile staff-ului tehnic.

„Îmi pare nespus de rău pentru miile de suporteri care au crezut în noi. Din păcate am dezamăgit, dar asta e viața, trebuie să luptăm mai mult.

La ce a fost în ultima perioadă, sincer să vă zic… să afli în ultimele ore că trebuie să joci finala Cupei… că nu e finala campionatului. Numai finala Cupei se joacă așa, dacă e egal să se meargă în prelungiri. Așa țară, așa federație”, a spus supărat Dan Nistor după meci.

Publicat: 04 08. 2020, 22:00