Ce legătură există între Dinamo și Brănești? Punctul forte e vopsit cu var!

Victoria Brănești și Dinamo se întâlnesc astăzi, la Buzău,
într-o partidă „de duzină”. Cele două echipe au însă în comun
numărul mare de penalty-uri primite în acest tur de
campionat.
Dinamoviștii se prezintă în această seară fără foarte mulți
titulari, Andone având probleme mari în alcătuirea primului „11”.
Și tot în jurul acestei cifre se poate țese o miză inedită a
partidei, pe lângă punctele puse în joc. Se poate spune că punctul
forte al celor două echipe este… punctul cu var. Față în față se
vor afla formațiile care au primit cele mai multe lovituri de la 11
metri în acest sezon. Cel mai probabil, casele de pariuri vor
acorda cote mici șanselor ca azi să se acorde vreun penalty.

Dinamo –
patru executanți, Victoria – doar unul

Dinamoviștii au pus mingea la punctul cu var de nouă ori în 15
etape, reușind să fructifice opt dintre lovituri. De partea
cealaltă, ilfovenii au eficacitate 100%, dar au primit cu un
penalty mai puțin decât
„câinii”.
Chiar și aici, cei doi antrenori au tactici diferite. Dacă Ioan
Andone a ales să rodeze executanții, mai ales că la un moment dat
elevii săi se băteau pe minge pentru a bate loviturile de
penalitate, la Brănești, Ilie Stan pariază la ruleta loviturilor de
la 11 metri pe un singur număr: 17, numărul lui Vasile Olariu! Și
bine face pentru echipa lui, deoarece mijlocașul nu a ratat niciun
penalty din cele opt primite de formația de la marginea
Capitalei.

N’Doye, singurul ratangiu

La „câini”, doar N’Doye a ratat, cu Vaslui, asta după ce în alte
două situații a înscris. Adrian Cristea (de trei ori), Andrei
Cristea (de două ori) și Marius Niculae (o dată) sunt ceilalți
executanți de la punctual cu var cu CV-ul nepătat la acest
capitol.

4-4 este scorul
la penalty-uri acordate împotriva celor de la Dinamo și
Brănești

Publicat: 22 11. 2010, 00:45
Actualizat: 22 11. 2010, 00:46