Ce jucător a RATAT Steaua! Becali își mușcă mâinile: pentru 200.000 de euro, a pierdut un fotbalist extraordinar. S-a transferat în Bundesliga!

Steaua caută cu disperare un vârf de careu autentic, dar până la găsirea și înregimentarea acestuia pare să mai fie drum lung de parcurs.

Așa cum ProSport v-a anunțat în urmă cu aproximativ două săptămâni, după ce pretențiile celor de la Molde pentru Chima au fost considerate exagerate, roș-albaștrii s-au reorientat.

Variantele erau Andreas Cornelius (FC Copenhaga) și Nikola Djurdjic (FC Helsingborgs). Ultima a căzut, după ce oficialii din Ghencea au aflat pretențiile salariale ale celui mai bun marcator sârb din 2012. Nu la fel de ‘zgârciți’ au fost nemții de la Greuther Fürth, grupare care se află pe locul 18 în Bundesliga reușind zilele trecute să îl înregimenteze, anunță Bild.de.

Cerea 350.000 de euro

Suedezii solicitau în jur de 1,3 milioane de euro în schimbul atacantului, însă salariul pe care îl voia fotbalistul de 26 de ani a fost considerat prea mare de Becali, care nu vrea să renunțe la plafonul impus la Steaua.

Djurdjic cerea aproximativ 350.000 de euro anual, iar la Steaua nu va putea primi niciodată atât. A început să fie o problemă pentru noi aducerea unui vârf bun, pentru că se solicită și un salariu pe măsură„, au dezvăluit surse apropiate Stelei pentru ProSport.

31 de goluri a marcat Nikola Djurdjic pentru Helsingborgs, în acest sezon, în toate competițiile

Publicat: 26 12. 2012, 16:01
Actualizat: 26 12. 2012, 16:02