Ce ghinion pentru Ando:** CFR pierde doi oameni de bază la un amical

CFR Cluj a învins cu 1-0 pe FCM Târgu Mureș într-un meci amical disputat la Cluj. Unicul gol al meciului a fost reușit de Ronny, în minutul 35.

Din nefericire pentru Ioan Andone, doi dintre oamenii de bază ai echipei au părăsit terenul accidentați iar prezența lor în primul meci din noul sezon al Ligii 1, contra celor de la Gaz Metan, este pusă sub semnul întrebării. În minutul 5, Lionn s-a accidentat la genunchiul stâng și nu a mai putut intra pe teren, iar 10 minute mai târziu s-a lovit și Maftei, dar la genunchiul drept.

Antrenorul Ioan Andone a trimis în teren următotoarea echipă: Stăncioiu – Lionn, Maftei, Rada, Sepesi – Deac, Godemeche, Sare, Bastos – Sougou, Ronny. După pauză au mai intrat Panin, Edimar, Mincă, Pedro,Nicoară, Cadu, Valente, Mureșan, Vass, Piccolo și Camora.

„Kapetanos are o întindere, sper să nu aibă alte probleme și să-l pot folosi sâmbătă, cu Gaz Metan”, a spus Ando, care a comentat și accidentările lui Maftei și Lionn: „Maftei are o contuzie, dar sper și în cazul lui să fie refăcut până sâmbătă”.

Sursa foto: citynews.ro

Publicat: 18 07. 2012, 21:54
Actualizat: 18 07. 2012, 21:55