Ce diferență!

Ultimele semne ale fotbalului jucat de Poli sub Dusan Uhrin s-au stins aseară, când bănățenii au jucat de la egal la egal cu o trupă foarte solidă a Europei.
Cu Laudrup pe bancă și Karpin alături, Spartak Moscova își începe în acest sezon reconstrucția după un an 2008 ratat. Timișorenii, cu o formulă care anticipează primul „11” din retur, au avut în față o echipă solidă, cu nume ca Saenko, Rodriguez, sau Stranzl, internaționali pentru Rusia, Argentina și Austria. Fotbalul practicat de timișoreni în Spania nu mai are aproape nimic în comun cu ce au jucat în tur, iar posesia sporită a mingii cu jucători tehnici și rapizi va deruta mulți adversari în retur.

Cu un joc foarte deschis, primul gol a venit când Cisovsky i-a pasat ideal lui Magera, acesta a pătruns central cu doi adversari în spate și a marcat de la marginea careului cu un șut în forță. Egalarea târzie a rușilor a venit după două greșeli, a lui Abiodun la marcaj și a lui Taborda, care a respins în față o centrare.  Chiar dacă a văzut trei meciuri în Spania și nicio victorie, președintele Marian Iancu a plecat încântat de la baza de fotbal. Poli joacă ultimul meci azi, cu Brondby, de la ora 12:00.

Michael Laudrup: „Balint era un jucător bun“

Tehnicianul moscoviților, Michael Laudrup, a plecat puțin supărat de la baza de fotbal din Marbella, mai ales din cauza impresiei de inferioritate lăsate de echipa lui în a doua repriză. „A fost un antrenament foarte bun, sunt mulțumit cu ceea ce s-a jucat. Timișoara are jucători buni, noi ne antrenăm de o lună și mai avem încă o lună până când începe competiția”, a concluzionat fostul barcelonez. Acesta și l-a amintit cu plăcere pe Gabi Balint, care i-a fost adversar în tricoul lui Burgos. „Am jucat de multe ori împotriva lui când eram amândoi în Spania, mi-l amintesc bine, era un jucător foarte bun”, a spus danezul, care a schimbat câteva cuvinte cu Balint, înainte de meci.

"Alexa trebuie să fie titular cu Serbia! E cel mai bun închizător din România și Pițurcă nu va mai fi iubit în Banat dacă nu îl bagă titular la Constanța" – Marian Iancu, finanțator FC Timișoara

Publicat: 15 02. 2009, 09:10
Actualizat: 15 02. 2009, 09:23