Câţi spectatori ar putea asista la derby-ul Craiovei, după publicarea noii Hotărârii de Guvern

spectatori fc u craiova - universitatea
Vezi galeria foto - 5 poze

În urma deciziilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la derby-ul FC U – Universitatea Craiova, programat duminică, de la ora 21, ar putea asista un maxim de 15.000 de spectatori, respectiv jumătate din capacitatea arenei, condiţia fiind ca fanii să fie vaccinaţi şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu coronavirus.

În Craiova, incidenţa de infectare este de peste 6 la mia de locuitori.

Câţi spectatori ar putea asista la derby-ul Craiovei. Deschiderea porţilor arenei, la latitudinea celor de la FC U

Rămâne de văzut dacă gruparea gazdă, FC U, va decide să pună în vânzare bilete la acest meci sau va decide ca derby-ul să se dispute cu porţile închise.

Atât oficialii, cât şi suporterii echipei lui Adrian Mititelu consideră că este vorba de discriminare în cazul actualelor reguli de acces pe stadioane şi nu ar fi de acord ca partida să se dispute cu public.

„Nu putem face discriminări! E și un comunicat al Peluzei Sud, în care spun că nu vin la stadion dacă se fac discriminări, pentru că și dintre ei sunt mulți nevaccinați, iar eu sunt de acord cu ei. Vaccinatul poate infecta mult mai mult decât cel care se testeză în ziua meciului. Nu acceptăm ca suporterii noștri să fie discriminați, nici cei vaccinați, nici cei nevaccinați”, a declarat Marcel Puşcaş, preşedinte al FC U Craiova, la Digisport.

Pe de altă parte, gruparea rivală, Universitatea Craiova, i-a acuzat deschis pe cei de la FC U că recurg la anumite tertipuri pentru ca partida să nu se dispute cu spectatori, întrucât Universitatea Craiova ar avea superioritate netă în tribune.

În cazul în care se va juca meciul cu public, fanilor Universităţii Craiova le vor reveni maxim 750 de bilete, la Peluza Nord.

Pasaj din Hotărârea de Guvern din data de 30 septembrie, privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19:

„Art.4 – (1) Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, astfel:

a) desfășurarea competițiilor sportive organizate în spații închise sau deschise, poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție precum și o distanță de minimum 1 metru între spectatori”.

Publicat: 30 09. 2021, 23:23
Actualizat: 01 10. 2021, 02:25