Cătălin Anghel: „Nu mă așteptam să se termine așa, avem șanse să rămânem în Liga I”

Antrenorul echipei Viitorul Constanța, Cătălin Anghel, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Steaua București, scor 5-2, că nu se aștepta ca meciul să se termine cu acest rezultat și a menționat că formația sa are șanse să se salveze de la retrogradare.

Sincer nu mă așteptam să se termine așa, pentru că știam pe cine întâlnim. Am încercat să scoatem maximum posibil. Suntem bucuroși după o victorie muncită a grupului. Noi de mâine trebuie să ne gândim la ultimele două partide. Azi am avut și noroc pentru că am marcat la fiecare ocazie, dar am și gestionat bine rezultatul. Avem șanse să rămânem în Liga I și trebuie să încercăm să facem un rezultat bun și cu Dinamo„, a spus Anghel.

Formația Steaua București a fost învinsă, duminică seară, cu scorul de 5-2 (4-1), de echipa Viitorul Constanța, într-un meci contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I, suferind prima înfrângere pe teren propriu în actuala ediție de campionat.

Pentru Viitorul au marcat Chițu ‘9, ’37, Dică ’34 (penalti), Larie ’41 și Nikolov ’65, în timp ce pentru Steaua au înscris Nikolici ’37 (penalti) și Rocha ’57.

Mediafax

Publicat: 19 05. 2013, 23:18
Actualizat: 19 05. 2013, 23:19