Cât de mult contează juniorii pentru Gigi Becali? Steaua nu și-a înscris echipele în turneul de elită: „Aveau dreptul, refuză să joace”

În această vară, FRF a modificat sistemul competițional pentru juniori și a creat un campionat de elită cu două serii, pentru juniorii A și B. O mare surpriză este faptul că Steaua nu și-a înscris echipele în aceste campionate, deși avea dreptul. Alături de echipa din Ghencea, și cei de la Petrolul au luat aceeași decizie.

Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, nu înțelege de ce două cluburi atât de importante refuză practic să ia parte la această competiție la care participă cele mai bune echipe de juniori din țară.

„Atât Petrolul cât și Steaua nu și-au înscris echipele în noul campionat de elită. Vorbim despre două branduri, despre două echipe în pepinierele cărora au crescut jucători mulți, enormi. Juniori A și B nu și-au înscris echipele. Aveau dreptul să joace, am creat o competiție numai pentru elite, ca cei mai buni să joace tot timpul cu cei mai buni. Steaua și Petrolul refuză să joace. Finanțare există pentru așa ceva. Toate echipele de Liga 1 primesc o sumă de bani pe care UEFA o alocă pentru competițiile de juniori, 60-70 de mii de euro”, a spus Andrei Vochin la Digi Sport.

FRF a decis ca echipele clasate pe primele trei locuri în cele opt serii din sezonul 2014-2015 să fie împărțite pe criterii geografice în două serii a câte 12 echipe.

Publicat: 12 08. 2015, 09:18
Actualizat: 12 08. 2015, 09:19