„Câștigați Cupa, fiți ai Craiovei eroi / Vulcanul alb-albastru va fi cu voi!”. Jucătorii Craiovei au avut oaspeți la ultimul antrenament înainte de finala Cupei României | FOTO

Fanii Universității Craiovei au mers, vineri după-amiază, la ultimul antrenament din Bănie al juveților înainte de plecarea spre București, pentru finala Cupei României, cu FC Hermanstadt, programată duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

Peste 300 de suporteri au fost prezenți la cantonamentul din Lunca Jiului, au aprins torțe și fumigene și au afișat mesajul: „27.05.2018 – Național Arena /
Câștigați Cupa, fiți ai Craiovei eroi / Vulcanul alb-albastru va fi cu voi!!!”

Jucătorii lui Devis Mangia i-au aplaudat, la rândul lor, pe fani și le-au promis că vor face tot ce depinde de ei pentru a aduce după 25 de ani un trofeu la Craiova.

Publicat: 25 05. 2018, 19:19
Actualizat: 25 05. 2018, 19:20