Cârțu susține că echipa sa ar putea să joace în Liga 1 la Severin: „Ar fi împotriva a ceea ce vrem noi să facem la Craiova, dar este soluția cea mai viabilă”

  • Cu cinci zile înaintea derby-ului Olteniei din Liga 1, Pandurii – CS U Craiova, echipa antrenată de cuplul Sorin Cârțu – Emil Săndoi s-a chinuit cu ultima clasată din seria a II-a a eșalonul secund, FC Caransebeș.
  • Craiova a câștigat în prelungiri amicalul de la Tr. Severin, scor 2-1, iar Cârțu ar vrea să joace meciurile din martie la malul Dunării.

Disputat de Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, amicalul CS Universitatea Craiova – FC Caransebeș a fost câștigat de ocupanta locului 5 din Liga 1, care s-a impus cu 2-1. Echipa din Bănie n-a încântat și a marcat golul victoriei chiar la ultima fază a meciului, prin șutul imparabil al lui Herghelegiu, de la 20 metri. Vătăjelu deschisese scorul spre finalul primei reprize, iar Stoica egalase la începutul părții secunde.

Încântat mai mult de gazonul de pe arena de 20.000 de locuri, antrenorul Sorin Cârțu n-a exclus posibilitatea ca CS U Craiova să joace pe malul Dunării, în cazul în care suprafața de joc de pe Stadionul Extensiv va deveni impracticabilă după derby-ul cu Steaua. „A fost un meci care s-a jucat cu adversitate, împotriva unei echipe bune de liga a II-a! Ne-am propus să facem un antrenament și am jucat la Severin, deoarece aici sunt condiții bune. A ieșit un meci de pregătire util. La Craiova nu avem un teren bun. Nu e exclus să revenim la Severin, dacă gazonul de pe Extensiv va deveni mocirlos. E o soluție și ne gândim la această variantă, mai ales că Severinul e un oraș care în care Craiova mereu a fost primită bine. Era soluția cea mai viabilă și o puteam lua de la început în calcul, dar ideea noastră a fost să nu mutăm echipa din Craiova. Dacă plecăm, ar fi împotriva a ceea ce vrem noi să facem acolo, dar, dacă, totuși, terenul de pe Extensiv va ceda, e posibil să revenim la Severin pentru meciurile din luna martie”, a spus Cârțu pentru ProSport.

În prima etapă a returului, CSU Craiova va juca luni, de la ora 20:30, în deplasare cu Pandurii Târgu Jiu, în derby-ul Olteniei din Liga 1. „Pandurii e o echipă schimbată, în bine, față de cea din tur. A câștigat pe merit meciul de ieri cu Dinamo, din Cupa Ligii. Mă aștept la un joc foarte greu la Târgu Jiu”, a conchis Cârțu.

CSU Craiova – FC Caransebeș 2-1
Marcatori: Vătăjelu 39, Herghelegiu 90+3 / Stoica 48

CSU Craiova: Bălgrădean – Achim (”63 Dumitraș), Frăsinescu (”64 Kay), Acka (”63Izvoranu), Vătăjelu (”64 Briceag) – Mateiu, Madson (61 Ivan), Brandan (”64 Varga), Târnăcop (”64 Sin) – Băluță, Rocha (”64 Herghelegiu). Antrenori: Emil Săndoi, Sorin Cârțu.

FC Caransebeș: Pascal – Cotigă, Goșa, C. Dinu, I. Stancu – F. Pârvu, Artean, Lupu, Stoica – Negoescu, Boștină. Au mai intrat: Bușu, Coca, Birău, Manea, Barbu, Suru, Precup, Roman, Săulescu, Popa. Antrenor: Alin Artimon.

Stadion Municipal, Drobeta Turnu Severin, spectatori 100

Foto: Mircea Oglindoiu

 

Publicat: 18 02. 2015, 20:24
Actualizat: 18 02. 2015, 20:25