Cârțu, antrenor pentru o seară la Dinamo

Ați antrenat zece echipe de prima ligă, unde v-ați simțit cel mai bine?
Craiova e în sufletul meu, pentru că eu sunt craiovean. Acolo stau, acolo îmi place să trăiesc. La Galați mi-a plăcut mult. Nu m-am plictisit niciodată în orașul ăla.

Și cel mai urât?

Perioada de la Național și cea de la Mioveni nu sunt amintiri plăcute, deoarece au fost probleme.

De ce nu ați antrenat niciodată Steaua sau Dinamo?

La Dinamo am fost antrenor pentru o noapte. Iarna trecută, când eram la Mioveni. Miercuri seara ne înțeleseserăm, joi n-a mai vrut Badea. Și pe la Steaua am fost în discuții, după plecarea lui Pițurcă, dar nu a fost să fie. Nu sufăr însă deloc pe chestia asta.

Sunteți un antrenor dur?
Așa par, dar nu mă consider dur. Nu-mi plac golăniile. Eu am un ascendent asupra jucătorilor și vreau respect pentru că, deocamdată, nu am antrenat niciunul care să fi fost mai bun fotbalist ca mine.

„Rădoi? Am știut că va ajunge mare!”

Vedeți vreun fotbalist de acum care să semene cu jucătorul Cîrțu?

Eu pe Adi Ilie îl asemănam cu mine. Erau faze în care vorbeam în gând: „Hai, fă-l așa, întoarce-l sau dă la poartă!“ și chiar așa făcea. Nu l-am avut decât vreo șase luni la Electroputere și apoi la lotul de tineret.

Pe Rădoi cum l-ați descoperit?
Când l-am văzut am avut senzația că îl văd pe Gică Popescu, și după prima pregătire făcută cu mine mi-am dat seama că va ajunge mare. Avea personalitate și stofă de fotbalist. Pe ăștia îi simți de cum îi vezi. De aceea am și vrut să plece la Steaua, ca să crească în valoare.


"Piți era un jucător inteligent, care se lipea des la gol. Alex se bazează mai mult pe forță, lovește bine doar cu dreptul"
– Sorin CÎrțu, antrenor Pandurii

"Balaci a fost un jucător ieșit din comun, dar toți jucătorii Craiovei Maxima au fost fotbaliști cu «f» mare. Inclusiv eu" – Sorin Cârțu, antrenor Pandurii


"Alexandru Tudor m-a arbitrat de zeci de ori în carieră și niciodată nu am avut nimic cu el. Știu că e incoruptibil"
– Sorin CÎrțu, antrenor Pandurii


"Aș vrea ca până mă las să mai lansez măcar un jucător ca Gică Popescu ori ca Rădoi. Am mai avut talente, dar s-au pierdut"
– Sorin CÎrțu, antrenor Pandurii

 

Publicat: 08 12. 2008, 17:52
Actualizat: 09 12. 2008, 08:59