Căpitanul Cosmin Frăsinescu, prima reacție după ce Poli Iași a anunțat suspendarea contractelor pe perioada stării de urgență. Ce variante au jucătorii de a-și recupera banii stipulați în contracte

Clubul Politehnica Iași a anunțat miercuri suspendarea contractelor jucătorilor și antrenorilor pe perioada stării de urgență, cu începere de la data de 24 martie 2020.

ProSport l-a contactat pe căpitanul echipei ieșene, Cosmin Frăsinescu (35 de ani), pentru a afla cum vede vestiarul din Copou această măsură drastică a clubului. Frăsinescu a declarat că înțelege situația grea prin care trece clubul, dar consideră reducerea cam severă.

„Mă pun și în pielea clubului, este o situație destul de dificilă, e clar. Pentru că nu au posibilitatea să ne plătească, iar noi vrem să ni se plătească salariile sută la sută. Într-un fel, există înțelegere din partea jucătorilor să li se reducă salariile, dar mi se pare un pic cam mult reduse undeva la 10 la sută, depinde de fiecare contract.

Vom lua 75 la sută dintr-un salariu mediu pe economie, adică undeva un pic peste 3.000 de lei. Atâta are posibilitatea să plătească în momentul acesta. Doar pe perioada stării de urgență. Pe februarie trebuie să luăm normal, pe martie aproape integral, ar rămâne de pe 24 martie încolo. Că va fi o lună, două sau trei, vom vedea. Eu pun răul în față și zic 3 luni. Vedem ce va fi”, a declarat Cosmin Frăsinescu, pentru ProSport.

Ce variantă de a-și recupera banii au jucătorii

Acesta spune că singura posibilitate a jucătorilor este să dea clubul în judecată pentru abuz, dar nu știe ce soartă de reușită ar avea această variantă.

„M-am interesat și nu prea avem ce să facem, din câte am înțeles. Poți să invoci un abuz din partea clubului și să te judeci cu clubul, dar te vei judeca în civil. Noi încercăm să speculăm probabil o chichiță. Te judeci cu statul și nu știi dacă vei câștiga, nu știi dacă ai energie să dai bani la avocați pentru o lună sau două în care ai fost prejudiciat”, a mai spus Frăsinescu.

Probleme pentru jucătorii străini

Căpitanul Iașiului este de părere că jucătorii străini au cel mai mult de suferit, întrucât sunt singuri rămași departe de casă, iar acum și fără salarii.

„Am vorbit cu băieții, toată lumea e clar că înțelege situația, deși nu le convime, pentru că nu sunt contracte mari la Iași. Sunt străinii care trimit bani acasă, ca să trăiască și familiile lor. Ei nu mai încasează nimic. Va trebui să plătească chirii și nici nu pot pleca din țară. Asta e cel mai frustrant pentru ei. Li s-a spus să stea aici, pentru a nu risca să intre în carantină 14 zile, iar acum clubul le spune că nu le mai dă bani. Nu știu cum se descurcă ei.

Sper însă ca perioada asta să nu dureze mult, iar clubul să ia în considerare și situația lor. E o situație pe care nu a prevăzut-o nimeni, nu a așteptat-o nimeni, trebuie să ne adaptăm și să înțelegem. E ușor să dăm vina pe club, că nu vrea să ne plătească, trebuie să ne punem și în poziția lor, dar și ei trebuie să-i înțeleagă pe jucători”, a conchis căpitanul Cosmin Frăsinescu.

Publicat: 25 03. 2020, 16:32