Cânu: „Suntem tari!”

Gabriel Cânu speră ca echipa să câștige cât mai multe puncte în acest retur pentru a ocupa, la finele sezonului, un loc de cupă europeană.

Este remiza din Ghencea meritată?

Fără discuție. Dacă ne gândim la ocaziile de gol pe care le-au avut și Vasluiul, și Steaua, o să vedeți că sunt egale. A fost un joc bun, dacă ne gândim că s-a disputat în prima etapă a returului. Au trecut mai bine de două luni de când a fost întrerupt campionatul și eu spun că a fost un spectacol agreabil.

I-a dezavantajat arbitrajul pe steliști?

Eu nu îi înțeleg de ce se plâng atâta. Nu au fost faze care să influențeze rezultatul. Greșelile sunt omenești. E bine ca fiecare să se uite în curtea sa după fiecare joc, indiferent de rezultatul înregistrat pe tabelă. Caracterele tari se văd atunci când e greu.

Trebuia Pavlovic să fie eliminat de pe teren?

Este ușor să dai verdicte din fața televizorului și după ce vezi faza de câteva ori. Păi, primul care merita să ia „roșu” a fost Ogăraru. Era în minutul zece. Le-a scos arbitrul mingea din poartă sau nu le-a dat vreun penalty? Așa este obișnuit românul, să găsească tot timpul alt vinovat. Noi ne vedem de treabă.

E mai greu cu banderola pe mână?

Este o responsabilitate în plus, dar este și o mare onoare, mai ales când joci la un club cu pretenții europene.

Prindeți Europa și anul acesta?

Suntem obligați. Avem toate condițiile. Nu ne temem de nimeni. Vasluiul poate bate la ora aceasta orice echipă din Liga I. Am demonstrat asta și în partida cu Steaua din prima etapă. Dacă aveam puțin noroc, aduceam la Vaslui toate cele trei puncte. Este foarte bun și un punct. Avem șapte partide consecutive fără înfrângere, iar asta e bine. Dacă în retur ne vom concentra mai mult și la meciurile cu echipe mici, sunt sigur că nu vom rata Europa.

Crezi că Wesley va fi revelația acestui retur?

A dat gol în Ghencea, dar încă nu a arătat adevăratul potențial. Este un jucător de superclasă.

Este mai puternică echipa Vasluiului în acest retur?

Au venit câțiva jucători de mare valoare și formăm un grup puternic. Nimic nu ne sperie. S-a dus vremea echipelor din București. Acestea erau obișnuite să câștige campionatele pe bandă rulantă. Și în provincie se investește foarte mult și e normal ca lumea să vrea trofee și performanță adevărată.

114 meciuri a jucat în Liga I Gabriel Cânu, în care a marcat șase goluri

Publicat: 04 03. 2009, 08:30
Actualizat: 04 03. 2009, 08:37