„Când faci curățenie, înseamnă că sunt gunoaie. La Dinamo nu sunt gunoaie!”. Ce spune Stoican despre Vali Lazăr

Flavius Stoican a comentat la Digisport subiectul plecărilor masive de la Dinamo, fosta sa echipă, după ce oficialii din Ștefan cel Mare au anunțat că mai mulți jucători importanți, printre care și Vali Lazăr, vor părăsi formația.

Antrenorul Mircea Rednic și Dinu Gheorghe fac curățenie la Dinamo în această pauză competițională, iar subiectul e comentat și de Flavius Stoican. „Când faci curățenie, înseamnă că sunt gunoaie. La Dinamo nu sunt gunoaie”, a spus fostul antrenor la Digisport. Stoican a abordat și subiectul Vali Lazăr, mijlocașul adus de Constantin Anghelache la Dinamo, fotbalist care a atins nivelul maxim de exprimare în teren în primul mandat al lui Stoican la gruparea „câinilor”. „Lazăr și-a arătat valoarea în primul mandat al meu, apoi mai vine și un regres în viața unui sportiv. Ideal e să fii alături de fotbalist în momentele grele. Trebuie tratat ca un jucător de pe care poți să câștigi niște bani. El a atins o formă maximă, el nu a uitat fotbalul. Din punctul meu de vedere, el trebuie tratat ca un jucător de bază al clubului Dinamo. Nu mi se pare normal. Când făcea meciuri senzaționale, toată lumea îl iubea, apoi dau cu el de pământ. El este îndepărtat acum. Nu mi se pare în regulă, dar nu e problema mea”.

Publicat: 11 06. 2015, 20:36
Actualizat: 11 06. 2015, 20:37