Campos: „Merit o explicație”

Gualberto Campos a aflat din presă că a fost inclus pe lista negră a jucătorilor de care Dinamo va scăpa în iarnă.
Venezueleanul, care a jucat doar 58 de minute în campionat pentru lider, a declarat că nu i-a spus nimeni că trebuie să-și caute echipă. „Oficialii ar trebui să-mi spună și mie ce au de gând. Poate își fac timp săptămâna viitoare și vorbesc și cu mine”, a spus Campos, care a mărturisit că nu-i pică deloc bine că joacă la Dinamo II. „Înțeleg că trebuie să am meciuri în picioare, dar nu-mi convine situația în care sunt. Trec printr-o perioadă dificilă și nimeni nu vorbește cu mine. Am văzut că așa se procedează în România, nimeni nu vine să discute cu jucătorii. Dacă nu știu românește, toți cred că nu merit nici măcar o explicație”, a mai spus mijlocașul.

S-ar întoarce în America de Sud

Gualberto Campos spune că ar fi tentat să plece la o echipă la care să poată juca mai mult. „Oferte concrete nu am, dar știu de la impresarul meu că sunt câteva echipe din America de Sud care sunt interesate de mine. Interesul meu e să joc, fie că mă întorc acasă, fie că rămân la o echipă din România”, a încheiat sud-americanul.

Publicat: 15 11. 2008, 23:15
Actualizat: 16 11. 2008, 10:10