Campioana a terminat turul pe locul 10. Șumudică și modalitatea prin care vrea să ajungă din nou în Europa: „Știți cum e cu insolvența…”

Astra a plecat cu un punct de la Botoșani, după un meci dominat în mare parte de moldoveni, și a terminat turul sezonului regulat pe locul 10 în Liga 1, departe de locurile de play-off.

La finalul partidei, Șumudică a vorbit despre ce i-a mai rămas de salvat din acest sezon. Antrenorul campioanei speră să ducă echipa în Europa, indiferent dacă o va face din postura de ocupantă a locurilor cinci, șase sau șapte și va profita de problemele financiare ale echipelor clasate mai bine: „Sperăm ca până la meciul cu Dinamo să ne revenim din punct de vedere fizic. Sunt puncte importante și ușor ușor o să ne apropiem de play-off. I-am zis domnului Heleșteanu, care m-a atacat, că vreau un arbitraj corect. Chiar dacă au fost puține ocazii, s-a jucat frumos. Felicit jucătorii Botoșaniului. Noi încă ne căutăm unde să jucăm. Nu jucăm la Giurgiu. Mă bucur că jucătorii care au intrat și-au făcut treaba. Ne lipsesc mulți jucători. Am jucat fără 6-7 jucători. 

Eu vreau să trag linie în momentul în care se termină sezonul regulat. Noi de două meciuri cred că arătăm altceva. Noi am prestat un joc bun și puteam să câștigăm. Că va fi locul 5-6-7, știți cum e cu insolvența. Putem să prindem și locul șapte că ajungem în Europa. Ă‚sta e obiectivul meu în acest an”, a spus Șumudică, după FC Botoșani – Astra 0-0.

 
Publicat: 24 10. 2016, 22:42
Actualizat: 24 10. 2016, 22:43