„Câinii” se fac neam de piatră!** Vezi ce alți olteni vor veni din vară la Dinamo

Dinamoviștii se pregătesc să primească un nou convoi de
fotbaliști dinspre Oltenia. Dacă în trecut Gigi Nețoiu era
„Comandantul”, acum rolul patronului de Vincon a fost luat de
Pițurcă, iar următorul „transport” va fi „supervizat” de către Ana
Maria Prodan. Și Giovani are ceva de dat. Iar Dinamo ia tot ce
mișcă din Bănie!

După Revoluție, ura Olteniei pentru Dinamo a fost sinonimă cu
numele lui Gigi Nețoiu. Din păcate pentru fanii Craiovei, istoria
se repetă, iar Găman și Bărboianu sunt exemplele care confirmă
acest lucru.

Acum însă istoria are un alt „Comandant”. Și se spune că în cazul
celor doi, acesta este Victor Pițurcă, omul care i-a direcționat
spre Dinamo pe fundașii alb-albaștrilor. Și drama microbistului
oltean este chiar mai mare! Asta pentru că viitorul mai are
„Comandanți” pe traseul Craiova – București – („Ștefan cel Mare”).
Și aici, tot ca în istorie, la un moment dat trebuie să apară și o
femeie. În cazul de față, prima femeie-comandant. Pe numele său
Ana-Maria Prodan.

Ambiția
lui Giovani: Lung jr!

Impresar de olteni, doamna Prodan a promis și ea niște soldăței
cu crampoane pentru noul proiect din „Groapă”: Ovidiu Dănănae,
Constantin Gângioveanu, propuși acum pe la porțile Computerlandului
de către femeia-impresar, viitoare Comandant! Și dacă suntem la
capitolul impresari-comandanți, atunci din discuție nu poate lipsi
Giovani Becali. Procuratorul are și el marfă pe acest segment.
Silviu Lung jr poate fi adus din vară la Dinamo. Deocamdată, ca în
cazul lui Dănănae și Gângioveanu, doar a fost promis.

Se
transferă în familie

Și dacă tot vorbim despre „comandanți”, atunci subiectul poate
include și ceva strategie. Iar „câinii” au și pus-o în practică.
Racolarea fotbaliștilor la pachet, în familie. Este cazul lui Găman
și Bărboianu. Primul deja și-a adus fratele, Irinel, care joacă
mijlocaș și care a și îmbrăcat tricoul celor de la Dinamo II.
Familia Bărboianu va fi completată de către portarul Ionuț, care ar
urma să vină din vară alături de fratele său, pe un post pe care o
să se lupte cu un alt oltean. Silvian Ciucă, fratele lui Mădălin
Ciucă și goalkeeperul lui Dinamo II de o lună.

Publicat: 28 03. 2011, 01:40
Actualizat: 28 03. 2011, 01:42