‘Câinii’ își umflă mușchii înaintea meciului cu CFR: „Avem mai mulți fani la amicale decât ați avut voi când ați luat titlul”

Dispută verbală pe tema suporterilor între Petre Grigoraș și Cristi Bobar – director sportiv la Dinamo – înaintea meciului direct.

Ieri, Petre Grigoraș a declarat că nu s-ar fi temut de fanii pe care Dinamo i-ar fi avut în Gruia, în cazul în care n-ar fi avut interzis la deplasări. Antrenorul CFR-ului spune că dinamoviștii oricum nu s-ar fi prezentat în număr mare la acest meci, deci presiunea nu era de luat în seamă:

„Dacă e un avantaj că nu vine galeria lui Dinamo? Doar nu ne așteptam să vină 6.000 de dinamoviști la meci! Ce avantaj să fie? De cele mai multe ori e frumos să joci cu tribuna plină și cu un ambient plăcut. Dacă n-ar fi plăcut, am merge să jucăm printre morminte. Acolo găsești o liniște, o tăcere deplină”, a glumit ieri tehnicianul fostei campioane.

Oficialii lui Dinamo s-au arătat însă deranjați de afirmațiile lui Petre Grigoraș. Cristi Bobar, director sportiv la Dinamo, a replicat ironic, dar în același timp tăioasă: „Dinamo are mai mulți suporteri la mecurile amicale decât a avut CFR atunci când a luat campionatul”.
 

Publicat: 08 11. 2013, 13:12
Actualizat: 08 11. 2013, 13:13