‘Câinii’ au ieșit din lupta pentru titlu, jucătorii sunt chemați la raport!** El e primul fotbalist anchetat de șefi pentru BLAT! „Domn’ președinte nu vreau să plătesc amenzi!”

Dario Bonetti și-a acuzat jucătorii de blat, însă nu doar italianul a avut aceste temeri. Și conducerea s-a „îndoit” de corectitudinea unor jucători, iar după meciul cu Universitatea Cluj, Dragoș Grigore a fost băgat în ședință de către Nicolae Badea.

Evoluțiile slabe ale lui Dragoș Grigore au atras atenția acționarilor, iar după meciul cu Universitatea Cluj, fotbalistul a avut o discuție față în față cu Nicolae Badea. Președintele CA nu a înțeles pasivitatea de care a dat dovadă stoperul la golul lui Adrian Cristea, atunci când dinamovistul a părut că doarme în propriul careu. În minutul 90 al partidei cu „U” Cluj, „câinii” au fost egalați, 2-2, în urma unei acțiuni a „Prințului”. Fostul dinamovist a pornit atacul din propriul teren, a pătruns în careul roș-albilor și cu un șut la colțul lung a înscris un gol care a dinamitat vestiarul din „Ștefan cel Mare”. În toată cursa sa, de aproximativ 60 de metri, mijlocașul ardelenilor a fost atacat numai de Rus, în timp ce Dragoș Grigore a preferat să tatoneze, decizie ce a trezit suspiciuni chiar și în lojă.

„Nu intru decisiv că plătesc cartonașele”

După meci, fundașul central a fost băgat în ședință de către Nicolae Badea, iar când a întrebat ce s-a întâmplat la acea fază, acționarul a primit un răspuns șocant. „Domnule președinte, eu nu vreau să mai plătesc amenzi la fiecare galben pe care îl încasez, așa că am hotărât să nu intru decisiv pentru a nu risca vreun avertisment”, a fost replica jucătorului. În ROI, dinamoviștii au stipulate amenzi de până la 200 de euro pentru cartonașele galbene încasate.

Ciudat și cu CFR?

Și la partida cu CFR, Grigore a atras atenția. Imediat după golul ardelenilor, Curtean a obținut o lovitură liberă din colțul careului de 16 metri. Tot el a centrat, iar Grigore a fost aproape de a lovi balonul cu capul, dar în mod inexplicabil, fundașul și-a tras capul de pe direcția mingii de parcă s-ar fi ferit să nu fie lovit de aceasta.

Moți, acuzat că a luat „galben” la comandă

Nici celălalt stoper al „câinilor”, Cosmin Moți, nu a scăpat de acuze. Înaintea meciului cu CFR, fundașul a fost acuzat de anumite persoane din club că a luat cartonaș galben special pentru a lipsi la derby-ul cu ardelenii. „După meciul cu Universitatea, Scarlatache și Moți au fost acuzați că au luat cartonașe galbene special pentru a lipsi cu CFR”, a spus Dănciulescu.

8 cartonașe galbene a primit Dragoș Grigore în acest sezon al Ligii 1

4.000 de euro este salariul lunar al fundașului

Publicat: 07 05. 2012, 08:19
Actualizat: 07 05. 2012, 08:20