„Câinii atacă oile!” Dinamo ironizează Steaua în clipul de promovare al abonamentelor pentru noul sezon. VIDEO

Dinamo a lansat astăzi un video de promovare pentru abonamentele din noul sezon. Acestea vor fi valabile atât pe National Arena, dar și pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, în funcție de locația aleasă pentru partidele din Liga 1.

Filmul de promovare al abonamentelor este unul care va naște polemici, în sensul în care oficialii alb-roșilor au apelat la un celebru joc – PACMAN -. Dar nu acest lucru este controversat, ci ideea de bază a jocului. Personajele sunt, așadar, reprezentate de „câini”, pe de-o parte și de un grup de mioare (aluzie la rivala tradițională, Steaua), pe de alta. Scopul? Vânarea oilor.

Altfel, de notat că pentru prima oară în ultimii ani, FC Dinamo București pune la dispoziția persoanelor cu handicap abonamente gratuite pentru sezonul competițional 2013-2014. Persoanele cu dizabilități, precum și însoțitorii acestora vor avea acces pe „Arena Națională” și pe stadionul „Dinamo” cu abonamente din partea clubului, pe locurile special rezervate.

Prețuri abonamente

Eu cred că putem ajunge undeva spre 8.000-10.000 de abonamente.

Steaua a avut nevoie de 7 ani să ia un titlu, eu cred că Dinamo n-are nevoie de 7 ani, ci de 2-3 ani. Suporterii au cumpărat abonamente fără măcar  să vadă echipa. Și asta este normalitatea, suporterii să fie lângă echipă și la bine, și la rău„
Ionuț Negoiță, acționar Dinamo

Vezi mai jos clipul de promovare al abonamentelor
 

Publicat: 22 07. 2013, 16:44
Actualizat: 22 07. 2013, 16:53