Cadu pleacă după opt ani de la CFR. Mureșan confirmă: „Îl lăsăm să plece gratis în Cipru”. Lui Rada i-a fost prelungit contractul

  • Ricardo Cadu, căpitanul echipei CFR Cluj, pleacă după opt sezoane petrecute în Gruia în care a contribuit decisiv la cele opt trofee luate de formația lui Arpad Paszkany.
  • Pentru a acoperi postul lăsat liber de Cadu, conducătorii echipei clujene au confirmat că îi prelungesc contract lui Ionuț Rada.

 

UPDATE: Așa cum ProSport a scris, cfr1907.ro informează că Ionuț Rada, fundașul echipei CFR Cluj, și-a prelungit, astăzi, cu două sezoane contractul pe care îl avea cu gruparea ardeleană, noua înțelegere urmând să expire la finalul sezonul 2015/2016.

Ionuț Rada evoluează la CFR din 2010.


Ricardo Cadu (32 de ani) mai are un an de contract cu CFR Cluj și Arpad Paszkany, finanțatorul echipei, i-a propus să rămână, dacă dorește, pentru un salariu de trei ori mai mic. Cadu a primit o ofertă de la AEL Limassol, care îi dă un salariu apropiat de cel de la Cluj. Lusitanul și-a anunțat deja apropiații că va pleca din Gruia.

Iuliu Mureșan, președintele clubului,  a comentat pentru ProSport: „Mă întâlnesc azi cu Cadu și trebuie să îmi spună dacă rămâne sau nu la noi. Șansele sunt destul de mici, deoarece cei de la AEL îi pot da mult mai mulți bani decât îi oferim noi. Pentru tot ce a făcut la CFR, i-am spus că se poate transfera fără nicio pretenție financiară”.

Motivele pentru care pleacă Ricardo Cadu sunt evoluțiile modeste, desele accidentări și suspendări din ultimele două sezone și mai ales salariul mare – 360.000 de euro anual.

Rada, readus la Cluj

Un alt aspect important arată că fundașul portughez va pleca din Gruia. Ionuț Rada a fost readus în lot și va semna prelungirea contractului pe încă două sezoane.

În acest moment, CFR are în lot cinci fundași centrali: Cadu, Rada, Jaime, Larie și Paolo. „Da, Rada va semna pentru încă două sezoane. Este un model pentru jucătorii mai tineri din lot pentru cum se antrenează. Și în pauza de vară a fost de multe ori în sala de forță la stadion. Va deveni în curând clujean cu acte în regulă”, a mai spus președintele CFR-ului.

ProSport a fost singura publicație care a notat în ultimele luni că Ricardo Cadu urmează să plece de la CFR, în ciuda faptului că șefii din Gruia și lusitanul infirmau zilnic acest lucru.

Șansele în acest moment sunt destul de mici ca Ricardo Cadu să rămână la noi, deoarece cei de la AEL îi pot oferi mai mulți bani
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

27 de goluri a marcat Cadu pentru CFR în 202 meciuri jucate

 

Publicat: 17 06. 2014, 16:44
Actualizat: 17 06. 2014, 16:50