Ca și plecat de la Dinamo, Hanca a ales să plece din Europa pentru noaptea dintre ani. Unde a petrecut mijlocașul, alături de soția sa

După ce a anunțat că vrea să plece de la Dinamo, în urma incidentului de la Giurgiu, în care soția sa a intrat în conflict cu suporterii „câinilor”, Sergiu Hanca (26 de ani) a ales să-și petreacă revelionul pe alt continent.

Mijlocașul aflat încă sub contract cu echipa lui Rednic a petrecut alături de soția sa, Andreea, în orașul Cancun din Mexic, pe malul Golfului Mexic. Cei doi au postat mai multe fotografii pe rețelele de socializare din perioada petrecută la peste 27 de grade Celsius.

Hanca poate pleca de la Dinamo în această vară dacă o echipă va plăti cel puțin 100.000 de euro în schimbul acestuia. Două goluri a marcat mijlocașul în acest sezon, în remiza cu Hermannstadt (1-1), respectiv în partida pierdută la Giurgiu (4-1).       

         

Publicat: 01 01. 2019, 17:36
Actualizat: 01 01. 2019, 17:37