Burleanu îi răspunde lui Sandu după ce acesta l-a atacat: „Nu am vorbit de falimentul FRF, ci de falimentul fotbalului românesc”

Răzvan Burleanu candidat la alegerile FRF, i-a răspuns lui Mircea Sandu după ce acesta l-a atacat dur într-o conferință de presă.

„Nu am vorbit de falimentul FRF, ci de falimentul fotbalului românesc, însă se pare că domnul Sandu nu a înțeles prea bine nuanța. Foarte bine că va lăsa 9 milioane de euro în cont, dar să ne spună și nouă unde este diferența până la 20 milioane de euro, de fapt dânsul a acoperit un deficit financiar, la asta s-a rezumat guvernarea lui Mircea Sandu”, a declarat Burleanu. De asemenea președintele de la mini-fotbal a ținut să-i precizeze lui Mircea Sandu că nu cunoaște foarte bine realitatea.

„Sunt peste 30.000 de jucători care se întâlnesc la finalul fiecărei săptămâni, plus în Europa sunt peste un million de practicanți. În maxim doi ani de zile FIFA și UEFA vor fi foarte interesați de acestă competiție. Mini-fotbalul este fapt sportul pe care îl practică spectatorii care vin în fiecare weekend pe stadion”, a adăugat Burleanu.

Reacția lui Mircea Sandu

Publicat: 16 12. 2013, 16:25
Actualizat: 16 12. 2013, 16:39