Burdujan, la un pas de Urziceni

Tras pe linie moartă la FC Vaslui, Lucian Burdujan este curtat de Unirea Urziceni.

Dan Petrescu și Mihai Stoica, antrenorul, respectiv conducătorul Unirii Urziceni, au recunoscut acum câteva zile că au ca obiectiv transferarea unui atacant până la finalul acestei săptămâni, termen care coincide cu încheierea perioadei de mercato.

„Ne interesează jucătorul“

Fotbalistul vizat de cei doi este vasluianul Lucian Burdujan, exclus irevocabil din lot de către Adrian Porumboiu, patronul moldovenilor.

Negocierile dintre ialomițeni și fotbalist sunt confirmate chiar de către Burdujan. „Am discutat cu cineva din stafful tehnic al Unirii, dar nu este încă nimic stabilit. Aștept să văd dacă ajungem la o înțelegere în această săptămână. Eu mi-aș dori foarte mult să joc la o echipă ca Urziceni, care este calificată în grupele Ligii Campionilor și are întotdeauna ca obiectiv performanța“, a afirmat jucătorul pentru ProSport.

Nici conducerea campioanei n-a negat tratativele. „Ne interesează Burdujan, dar doar dacă e liber de contract. Nu știu în ce măsură este posibil acest lucru“, a afirmat managerul general, Mihai Stoica.

Publicat: 24 08. 2009, 10:57
Actualizat: 24 08. 2009, 11:01