Bucureștiul l-a scăpat printre degete și acum cota sa a EXPLODAT!** Prețul i-a crescut cu 1.500% față de începutul sezonului! Cine a dat lovitura în 2011-2012

CFR a câștigat Liga 1 și, alături de Vaslui, va încerca accederea în grupele Ligii Campionilor în sezonul viitor. Steaua, Rapid și Dinamo vor reprezenta România în cealaltă competiție intercluburi a „bătrânului continent”, Europa League.

Sezonul recent încheiat a promovat și noi nume în fotbalul autohton. Printre tinerii remarcați se numără jucători precum Claudiu Bumba, George Țucudean sau Vlad Chiricheș. Cea mai mare creștere ale valorii o are însă mijlocașul celor de la Vaslui, Nicolae Stanciu. La începutul acestu sezon, valoarea sa era de 50 de mii de euro, iar acum a ajuns la nu mai puțin de 800 de mii, de 15 ori mai mult. Stanciu a fost foarte aproape de a ajunge la Dinamo în iarnă, dar Porumboiu a reușit să-l convingă pe internaționalul de tineret să semneze cu Vaslui.

Top 5 creșteri ale valorii în 2011-2012
Nicolae Stanciu (Vaslui), de la 50 de mii la 800 de mii de euro (1.500%)
Cristian Bălgrădean (Dinamo), de la 200 de mii la 2,6 milioane de euro (1.200%)
Ionuț Balaur (Vaslui), de la 50 de mii la 600 de mii de euro (1.100%)
Marian Pleașcă (Pandurii), de la 50 de mii la 600 de mii de euro (1.100%)
Valentin Crețu (Rapid), de la 50 de mii la 600 de mii de euro (1.100%)

sursa: transfermarkt.de

Publicat: 21 05. 2012, 15:13
Actualizat: 21 05. 2012, 15:19